Incidentul terifiant a avut loc, în această dimineață. Muncitorii se pregăteau să lucreze pe șantierul centurii ocolitoare a municipiului Târgu Jiu. Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, s-a urcat pe o pasarelă, la aproape 10 metri înălțime. Într-un moment de neatenție, muncitorul a atins, din greșeală, linia de înaltă tensiune.

Șantierul unde a avut loc accidentul de muncă

Un bărbat a supraviețuit, după ce s-a electrocutat de firele care alimentează rețeaua CFR

Panica s-a instaurat, iar oamenii au sunat la 112 ca să ceară ajutor. Pompierii au intervenit cu mare atenție pentru că exista riscul ca și ei să fie electrocutați, scrie radiotargujiu.ro.

După ce au reușit să îndepărteze sursa de curent, militarii au coborât victima de pe pasarelă și au predat-o imediat ambulanței.

Medicii spun că bărbatul a scăpat miraculos. Era conștient și stabil, deși 27.000 de volți i-au trecut prin corp.

La fața locului au sosit și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Protecția Muncii, care investighează accidentul de muncă. Reprezentanții firmei de construcții susțin că vor da amenzi usturătoare celor care nu respectă normele de protecție a muncii.

sursă foto: radiotargujiu.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News