UPDATE 12.00 Italianul în vârstă de 71 de ani, care a fost confirmat cu coronavirus după ce s-a întors din România, a dat primele declarații în presa italiană, scrie Digi24.ro.

El susține că nu s-a îmbolnăvit în România.


UPDATE 26 februarie 10.45 Vasile Vlăduleanu, primarul comunei Bâlteni, unde locuiesc socrii italianului confirmat cu coronavirus după ce a fost în România, a declarat pentru Libertatea că acum sunt 12 persoane izolate, în 4 case din comună.

Probele prelevate de la persoanele care au intrat în contact cu italianul în cele 5 zile cât acesta a stat în România sunt încă în analiză, urmând ca rezultatele să fie comunicate miercuri, a precizat la rândul său, dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, pentru LIbertatea.


UPDATE: Autoritățile locale solicită companiei aeriene cu care a călătorit Cesare Emendatore CNP-urile pasagerilor care au fost în preajma italianului în timpul călătoriilor spre România și dinspre România.

„Am constituit o celulă de criză și până acum, am reușit să identificăm mașina care a fost închiriată de cetățeanul italian. Am reușit sa identificăm persoanele care au stat lângă acesta, in avion, atât la sosire, cât și la plecare. Am stabilit, în mare, traseul acestuia: astfel, în data de 18 februarie, la ora 23:45, aceasta a aterizat la Craiova, a preluat autoturismul de la firma de închirieri și a plecat la socrii săi, în județul Gorj. Apoi s-a întors în data de 22 februarie, a predat mașina și s-a îmbarcat spre Italia. Facem demersuri către compania aeriană pentru a intra în posesia CNP-urilor celor care au stat lângă el în aeronavă. Este vorba de 22 de persoane la sosire, și alte 22 de persoane, la plecare. Plus personalul aeronavei. Aceștia, împreună cu cei 44 de pasageri și cei doi angajați ai companiei de inchirieri vor fi supuși unor analize. De asemenea, noi am încercat să luăm legătura cu soția acestuia, dar nu am reușit. În jur de 50 de persoane au intrat în contact cu el, după evaluarea noastră. Daca se vor constata simptome, ca și măsură care se poate lua este carantina. În acest moment, avem 138 de persoane izolate la domiciliu și 3 în carantină”, a anunțat Narcis Purcărescu, prefectul din Dolj.

UPDATE: Socrii italianului diagnosticat cu noul coronavirus au fost izolați la domiciliu, de marți seară, unde le-au fost recoltate probe pentru analize. Probele vor fi trimise la Matei Balș. Alte două persoane care au intrat în contact cu italianul s-au prezentat singure la spital, potrivit Mediafax.

UPDATE: Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, Cesare Emendatore a aterizat pe aeroportul din Craiova în data de 18 februarie, iar în perioada în care acesta a fost în România, a locuit în județul Gorj. Aici a luat contact cu soacra sa și cu alte persoane. La acest moment, s-a declanșat o anchetă epidemiologică, urmând a fi identificate cu exactitate toate persoanele cu care cetățeanul italian a intrat în contact. De asemenea, pentru fiecare dintre aceste persoane vor fi luate măsurile necesare, în funcție de gradul de expunere.

UPDATE: Italianul diagnosticat cu noul coronavirus se numește
Cesare Emendatore și se află sub observație în spitalul din Rimini. Tot sub observație sunt și membrii familiei sale, precum și cele două persoane care l-au însoțit în călătoria sa în România.

UPDATE: Bărbatul are cetățenie italiană și fost în Craiova, în perioada 18-22 februarie. În această perioadă bărbatul a vizitat rudele soției sale, cetățean român, și a avut mai multe întâlniri de afaceri. Autoritățile române au activat protocoalele necesare în acest tip de situație, urmând a fi declanșată o anchetă epidemiologică și dispuse măsurile de carantină sau izolare, după caz, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

UPDATE: Despre bărbatul infectat cu noul coronavirus se știe că a călătorit cu avionul, dar nu s-a aflat încă pe unde a fost. Era pasionat de vânătoare, dar nu se știe dacă a venit pentru vânătoare sau a venit la soția sa în vizită. De asemenea, doi dintre medicii care l-au tratat pe pacientul confirmat cu coronavirus se află în carantină în acest moment, transmite Digi24.

UPDATE: Ministerul de Externe a demarat demersuri pentru a afla mai multe informații despre pacientul confirmat cu noul coronavirus în Rimini. MAE încearcă să afle și pe unde a fost acesta, precum și traseul urmat. În prezent, autoritățile sanitare italiene îl țin sub supraveghere atât pe el, cât și pe familia sa și pe persoanele care l-au însoțit în călătoria sa în România.

„Cu privire la informatiile vehiculate in mass-media referitoare la confirmarea unui caz de infectie cu COVID-19 in Italia, Rimini, MAE, prin intermediul Ambasadei Romaniei la Roma a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe langa autoritățile locale pentru obtinerea unor informatii suplimentare, inclusiv cetatenia pacientului și cu privire la eventuala ședere a acestuia pe teritoriul României. În baza informațiilor obținute vor fi întreprinse măsurile necesare pe teritoriul României”, se arată în comunicatul MAE.

Acesta este primul caz de coronavirus din regiunea Emilia-Romagna, Rimini, mai notează publicația menționată.

Bărbatul internat fusese în România, în weekend, și, în urma unor simptome asemănătoare gripei, s-a prezentat, luni, la camera de gardă a spitalului din Cattolica. De aici a fost transportat de urgență la Rimini, unde a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News