Minunea s-a petrecut a sfârșitul lunii trecute, când nonagenarul a apărut ca din senin. Vecinii au povestit, pentru postul E TV Bacău, care a realizat un reportaj, că omul era confuz și nu mai știa exact care e poarta la care locuiește.

Vasile Gorgos a fost negustor de vite și obișnuia să plece frecvent de acasă. Lipsea cu zilele, dar de fiecare dată se întorcea.

Ultima dată a plecat în 1991 și de atunci nu a mai fost văzut de familie. Copiii l-au dat dispărut, apoi l-au crezut mort și de 15 ani i-au făcut slujbe de pomenire.

Nora lui Gorgos s-a albit la față când l-a văzut în fața porții. L-a anunțat pe soț că i s-a întors tatăl acasă, iar acesta a crezut, în primă fază, că e o glumă proastă.

Bătrânul părea foarte bine îngrijit, dar, când a fost întrebat pe unde a fost, acesta a răspuns că acasă. Cel mai probabil el suferă de o boală neurologică.

În buzunarele bătrânului, nora a găsit un bilet de tren din pe ruta Ploiești – Bacău, dar și buletinul de identitate cu adresa din comuna Buhoci. Este foarte posibil să-l fi luat cineva și să-l fi adus acasă după adresa din buletin.

Este doar o ipoteză, iar familia solicită ajutorul autorităților pentru a desluși această poveste ciudată.

Urmărește-ne pe Google News