Agresorul a venit în vizită la o rudă, la tatăl fetiței, a notat debraila.ro. Când bătrânul a rămas singur cu fetița, a încercat s-o violeze!

Tatăl copilei a fost cel care l-a prins în fapt și care a blocat intențiile acestuia și l-a dat pe mâna poliției.

Bătrânul a fost reținut pentru tentativă de viol.

Ulterior, pensionarul care a încercat să o abuzeze sexual pe fetița de cinci ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie de 31 de ani, din comuna Ulmu, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 5 ani, ar fi fost violată. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 16.30, tatăl minorei l-ar fi surprins pe un localnic, în vârstă de 74 de ani, care se afla în vizită la aceştia, în timp ce încerca să întreţină raporturi sexuale cu fata, în locuinţă. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Ieri, instanţa a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila, conform Mediafax.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de viol, cercetările fiind coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei.


 
 

Urmărește-ne pe Google News