Un adevărat focar de COVID-19 a explodat la Mănăstirea Putna. Joi seară, 31 de călugări, printre care se numără și starețul, au primit rezultate pozitive la testul pentru coronavirus și au fost transportați imediat la Spitalul Județean Suceava. S-au alăturat altor doi monahi, care erau internați încă de săptămâna trecută cu simptome specifice infecției cu COVID-19.
Starea de sănătate a ultimilor 31 de călugări internați este una bună, fiind asimptomatici, așa cum susțin într-un comunicat de presă reprezentanții Mănăstirii Putna. Însă primul monah depistat cu coronavirus este intubat și ventilat mecanic la „Matei Balș”, unde a ajuns cu elicopterul în noaptea de 5 mai, după cum scrie Monitorul de Suceava. A fost transferat după trei zile petrecute pe un pat ATI din Spitalul Județean Suceava.
Deși primul călugăr cu COVID-19 a fost internat pe 2 mai, a mai durat opt zile pentru ca reprezentanții DSP Suceava să-i testeze pe toți monahii de la Mănăstirea Putna. Peste o sută de probe au fost colectate în zilele de duminică și luni în curtea așezământului religios. Trei zile mai târziu, rezultatele au picat ca un trăsnet peste mănăstire – 31 pozitivi și 72 negativi. Printre bolnavi este chiar starețul Melchisedec Velnic.
Medicul mănăstirii a consemnat că bărbatul găzduit la Putna a murit de AVC
Însă zilele până la marea testare s-au scurs greu pentru unul dintre locatarii mănăstirii. Este vorba de fratele unuia dintre călugări, un bărbat de 63 de ani. Pentru că suferea de mai multe afecțiuni, având chiar ambele picioare amputate, era îngrijit de monahii de la Putna.
Bătrânul a închis ochii pentru ultima oară în dimineața zilei de 8 mai. În certificatul său de deces, medicul mănăstirii a trecut accident vascular cerebral. „Nu există niciun motiv de suspiciune privind o infecție cu COVID-19, mai ales că în mănăstire nu are nimeni simptome”, declarau în aceeași zi reprezentanții lăcașului religios pentru Monitorul de Suceava.
Totuși, la acea dată, doi dintre călugări erau deja internați cu simptome COVID-19. Ba mai mult, în seara zilei de 5 mai, starea unuia dintre monahi a devenit atât de gravă, încât a fost nevoie de intervenția unui elicopter, care l-a transferat la „Matei Balș”.
Libertatea a întrebat-o pe șefa DSP Suceava dacă au fost prelevate probe pentru testarea bătrânului decedat la Mănăstirea Putna, după ce existau deja două cazuri confirmate de COVID-19. Aceasta nu a răspuns până în momentul publicării.
În autoizolare voluntară din 25 martie
Reprezentanții Mănăstirii Putna spun că nu-și explică cum a ajuns coronavirusul în lăcașul ctitorit de Ștefan cel Mare. „Obștea Mănăstirii Putna a intrat în autoizolare voluntară din data de 25 martie, nu fiindcă s-ar fi manifestat simptome specifice coronavirusului, starea de sănătate a comunității fiind bună, ci din motive de precauție și de responsabilitate pentru sănătatea celorlalți”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Mănăstirea Putna.
Însă autoizolarea călugărilor a fost presărată cu filmări profesionale, transmise pe rețelele sociale ale Mănăstirii Putna. Într-una dintre acestea, starețul Melchisedec Velnic apare la pomenirea a 14 ani de la moartea maicii Benedicta cunoscută înainte de călugărie drept Zoe Dumitrescu Bușulenga, important critic literar al lui Mihai Eminescu și Ion Creangă.
„Odată, demult, poate aveați o conștiință”
„Sunt înregistrări de anul trecut, nu s-a filmat în această perioadă”, a transmis prin SMS un reprezentant al Mănăstirii Putna. Însă, în filmarea realizată cu planuri detaliu și de panoramare, starețul menționează clar că este vorba de comemorarea de 14 ani a maicii Benedicta, care a murit în 2006.
„Da, avem părinți foarte competenți în ale IT-ului și fotografiei. Să vă fie rușine pentru acest interogatoriu. Ați ajuns paparazzi față de libertatea personală. Odată, demult, poate aveați o conștiință”, ne-a transmis reprezentantul Mănăstirii Putna după ce l-am întrebat cine a făcut filmările profesionale în perioada în care susțin că s-au aflat în autoizolare.
Mănăstirea Putna nu este primul așezământ religios lovit de epidemie. La începutul lunii aprilie, mănăstirea Dragomirna din Suceava a intrat în carantină după ce nouă măicuțe au fost depistate pozitiv cu COVID-19.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro