Localnicii au auzit plânsetele copilului, așa că au verificat interiorul clădirii abandonate, iar când au dat de micuț, au sunat la poliție. Descoperirea a avut loc în comuna Morunglav, județul Olt.

Polițiștii au constatat că bebelușul de 3 zile a fost abandonat într-o cutie din carton, relatează Digi24.

Copilul era în
viață, îmbrăcat și învelit cu o pătură și a fost preluat de
ambulanță și dus la spital.

În urma anchetei începute de polițiști, mama bebelușului, o femeie de 40 de ani din localitate, a fost identificată. Deocamdată, polițiștii au precizat că fac cercetări sub supravegherea unui prim-procuror, arată sursa citată.

Mama copilului este infirmieră la spitalul din Balş, au stabilit, vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, potrivit Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, Mihaela Dicanu, mama bebeluşului are 40 de ani şi mai are acasă doi copii.

„S-a dispus o anchetă pentru rele tratamente aplicate minorului. Faţă de femeie se va dispune şi o expertiză medico-legală pentru a se vedea dacă a avut discernământ, dacă i-a fost afectat discernământul”, a precizat Mihaela Dicanu.

Foto ilustrativ Pexels

Urmărește-ne pe Google News