“Cu privire la articolul apărut în mediul on line, poliția Baia Mare s-a autosesizat cu privire la eveniment și vor desfășura activități de verificare pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului”, a anunțat IPJ Baia Mare.

Copilul este internat la Spitalul Grigore Alexandrescu. Micuțul este în stare gravă, dar stabilă, au anunțat medicii, potrivit ObservatorNews.

Medicii au anunțat că bebelușul este pansat zilnic cu creme și, în funcție de evoluția sa, se va decide dacă este necesară o intervenție chirurgicală.

Copilul a fost transferat aseară la un spital din București cu un avion SMURD către Spitalului Clinic de Urgență din București.

“Având în vedere starea gravă a copilului și necesitatea transferării acestuia de la Baia Mare la o unitate spitalicească din București, a fost solicitat avionul Cessna Citation V, echipat pentru executarea misiunilor aeromedicale. Pe tot parcursul zborului, copilul va fi monitorizat și asistat de o echipă medicală din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgență București”, a transmis Inspectoratul General de Aviație al MAI.

Copilul de 6 luni a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului după ce a picat pe el oala cu suc de roșii, scrie ziarul local Someșeanul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News