Un bebeluș palestinian a murit în Fâșia Gaza, la granița cu Israelul, după ce a inhalat gaze lacrimogene, în timpul ciocnirilor dintre manifestanţii palestinieni şi soldaţii israelieni, a anunţat marţi, 15 mai, Ministerul Sănătăţii din Palestina, care precizează că este vorba de o fetiţă în vârstă de opt luni.
Daily Mail scrie că, momentan, nu se știe cum s-a ajuns la această tragedie, pentru că nu este clar la ce distanţă se aflau bebeluşul şi familia sa faţă de bariera de securitate din zonă.
Mii de palestinieni urmează să se adune din nou, marţi, 15 mai, la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, la o zi după ce armata israeliană a ucis cel puţin 58 de demonstranţi palestinieni şi a rănit alţi aproape 2.800, în cursul ciocnirilor şi manifestaţiilor împotriva inaugurării ambasadei americane de la Ierusalim.
Palestinienii marchează, astfel, ‘Catastrofa’ (‘Nakba’, în limba arabă), aşa cum consideră ei că a reprezentat-o crearea statului Israel în urmă cu 70 de ani. Este de aşteptat ca marţi să aibă loc proteste ale palestinienilor şi în Cisiordania.
Tot astăzi, Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte, după recentele violențe din Fâșia Gaza. De altfel, comunitatea internațională e îngrijorată din cauza situației din Fâșia Gaza, după ce ziua de luni, 14 mai, a fost cea mai sângeroasă din conflictul israeliano-palestinian de la războiul din vara lui 2014 din Fâşia Gaza.
Zeci de palestinieni au fost ucişi în ultimele şase săptămâni în demonstraţiile din acest an care au precedat ziua marcării ‘Nakba’, protestatarii palestinieni, majoritatea tineri, cerând încetarea blocadei impuse de Israel asupra Fâşiei Gaza şi retragerea coloniştilor evrei din teritoriile ocupate.
FOTO – EPA
Citește și… Un român care s-a întors din Italia a rămas fără maşina de 4.000 de euro la graniţă. Ce au descoperit poliţiştii