Pe 17 august 2023, în timp ce se afla pe o stradă din Tinca, sudul județului, a prins o pisică fără stăpân, a luat-o de coadă și a aruncat-o de cealaltă parte a drumului. Animalul s-a izbit cu putere de trotuar, dar și-a revenit și a fugit într-o curte din apropiere.

Momentul a fost înregistrat cu telefonul de o altă persoană, care a postat imaginile pe TikTok, de unde au fost preluate și distribuite pe Facebook, pe grupuri de protecție a animalelor și au ajuns la cunoștința polițiștilor de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor, care s-au sesizat și au început verificări.

Reținut pentru 24 de ore, autorul agresiunii și-a recunoscut fapta și a povestit că totul s-a întâmplat în pauza de masă de la locul de muncă.

„Pisica a încercat să-mi mănânce din salam”

„Văzând că animalul încearcă să-i mănânce din salam, a ridicat de coadă pisica și a dat cu ea peste drum, fiind filmat de unul din colegii de lucru, după care din greșeală a postat cruzimea pe TikTok”, au consemnat procurorii salontani în declarația luată bărbatului.

Ulterior, anchetatorii au propus renunțarea la anchetă, pe motiv că „nu există interes public în urmărirea acesteia raportat la modul şi mijloacele de săvârşire, la urmarea produsă”. Procurorii au indicat că „inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut și a regretat fapta”.

Acum, un judecător de Cameră Preliminară de la Judecătoria Salonta a confirmat ordonanţa de renunţare la urmărire și l-a obligat pe tânăr să achite cheltuieli judiciare de 500 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News