Este vorba despre o rasă de găini din America de Sud, mai exact Araucana din Chile. Se pare că ouăle, de culoare verzuie, care provin de la aceste păsări sunt mult mai sănătoase, pentru că ne ajută să reducem indicele de colesterol, potrivit stirileprotv.ro.
Gălbenuşul face diferenţa atunci când vine vorba de oul american, versus oul românesc. Cel autohton este mult mai mic. Timpul de preparare este acelaşi pentru ambele, iar în ceea ce priveşte gustul, ce-i drept, oul american este puţin mai pufos. Găinile sud-americane nu fac ouă zilnic, ci doar de trei sau patru ori pe săptămână.
„Efectele benefice ale ouălor sunt ca au o cantitate mai mare de acizi graşi OMEGA3. Aceşti acizi au efect hipocolesterolemiant, adică scad colesterolul. Aceste ouă nu au zero colesterol, ci efectul lor scade colesterolul”, explica Lorena Somesan, nutriţionist.