Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineții. Potrivit autorităților, un șofer a schimbat banda fără să se asigure și a tăiat calea mașinii de poliție, Agentul aflat la volan a intrat pe contrasens pentru a evita impactul, unde s-a izbit de un alt vehicul. În urma impactului, acest vehicul a fost apoi proiectat în mașina condusă de șoferul care nu s-a asigurat și apoi într-o altă mașină.

„La fața locului s-au deplasat trei autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ. Șase persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un bărbat a fost transportat la spital. La prima evaluare acesta prezenta afecțiuni ușoare”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

 
 

Urmărește-ne pe Google News