Florin Gheorghiu are cancer faringo-laringian în fază terminală și trăiește într-o sărăcie lucie. Adăpost îi este o cameră fără lumină, apă și căldură, într-un cămin de nefamiliști din Iași, scrie bzi.ro.
Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, nu are nici pensie și nici rude ca să-l îngrijească. Dacă o vecină nu-i dădea câte ceva de mâncare, ar fi fost găsit mort în casă.
Lucreția Marcu, o pensionară de 70 de ani, a mers din spital în spital și la instituțiile care ar trebui să se ocupe de cazurile sociale. A fost refuzată pentru că Florin Gheorghiu nu are asigurare medicală.
La rugămințile bătrânei, bărbatul a fost internat, cu ajutorul Serviciului de Ambulanță Iași, la clinica ORL a Spitalului „Sf. Spiridon”. Nu poate rămâne mult timp acolo deoarece nu poate fi operat din cauza stării avansate a bolii.
Medicii de la Spitalul „Sf. Spiridon” au spus că Florin Gheorghiu are nevoie de îngrijiri paliative, de care nu poate beneficia la această unitate medicală. Cadrele medicale au încercat să-i găsească bolnavului un loc în care să beneficieze de tratament.
„Pacientul are externarea facută de câteva zile și are nevoie de îngrijiri paliative. Pe perioada spitalizării i s-a făcut o intervenție de traheostomie (o gaură în trahee). Neoplasmul faringo-laringian este în stadiu avansat, inoperabil. Am luat legătura cu Fundatia Izvor, cu Spitalul Pașcani, la secția de paliatie, cu Centrul medico-social din Podu Iloaiei, dar nu îl primește nimeni pentru că nu este asigurat. Am luat legatura și cu Direcția de Asistență Comunitară de la Primaria Iași, pentru a găsi o soluție de sprijin pentru acest bolnav. De asemenea, am vorbit la Institutul Regional de Oncolgie (IRO) din Iași, dar nici acolo nu îl primește. De la IRO ni s-a comunicat ca trebuie să plătească o asigurare minimă de sănătate și apoi va fi trecut pe lista de așteptare. Nu știe nimeni când se va elibera un loc la îngrijiri paliative la Institutul de Oncologie. Noi ne oferim să-i asiguram și medicația pentru o săptămană dupa externare. Acest pacient nu mai are de ce să rămână într-un spital de urgență, cum este Spitalul «Sf. Spiridon». El are nevoie de îngrijiri paliative”, a declarat, pentru sursa citată, prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.
La Institutul Regional de Oncologie Iași există doar 20 de paturi la secția de Îngrijiri Paliative. Florin Gheorghiu nu a putut fi internat nici aici pentru că nu există locuri suficiente.
„Nu avem locuri la paliație. Avem bolnavi cu dureri foarte mari care nu pot fi îngrijiți în familie și care fac perfuzie permanent. Între un pacient cum este Gheorghiu și unul cu dureri foarte mari, trebuie să îl internăm pe acesta din urmă. În secția de paliație ajung bolnavii din alte secții. Dacă acest pacient nu are datorii, poate beneficia de asigurare medicală minimă. Direcția de Asistență Comunitară ar trebui să se ocupe pentru că are fonduri alocate de la buget. Noi nu avem unde să-l internăm”, a explicat, pentru sursa citată, ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iași.
În schimb, reprezentanții Direcției de Asistență Comunitară (DAC) Iași au spus că nu-l pot ajuta pe Florin Gheorghiu. Motivul: nu dispun de dotare pentru a îngriji un bolnav în stadiu terminal.
„Am ținut legătura cu asistentul social de la Spitalul «Sf. Spiridon» din dorința de a ajuta acest pacient, dar, din păcate, astfel de bolnavi dependenți de tratament de paliație nu pot fi ajutați de noi. DAC nu dispune de personal specializat și medicație de specialitate”, a explicat Luminița Munteanu, director executiv la Direcția de Asistență Comunitară Iași.
Bărbatul ar fi putut fi internat la Institutul de Pishiatrie „Socola” din Iași, unde sunt 123 de paturi de îngrijiri paliative. Trebuia să sufere, însă, de demență ca să primească îngrijiri.
„Noi internăm la paliație numai pacienți care suferă de demență. Bolnavul trebuie internat la Institutul de Oncologie, la îngrijiri paliative. Sigur se va găsi un loc acolo”, a spus dr. Gabriel Oprisanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.
În schimb, prededintele Casei de Sănătate Iași are o altă explicație.
„Nu scrie nicăieri în lege că pacientul trebuie să aibă demență ca să fie internat la îngrijiri paliative la Institutul «Socola». Medicul este obligat să interneze orice caz, pacient.(…). Acest pacient cu neoplasm trebuie să fie luat în evidența unui medic oncolog pentru a putea să îl introducem pe program și nu mai are nevoie să plătească asigurare medicală. Am nevoie de adeverință de la medicul oncolog și copia actului de identitate și bolnavul Florin Gheorghiu va fi introdus imediat în programul național de oncologie. Exista și posibilitatea ca cineva să-i platească 190 lei lunar, asigurarea minimă de sănătate. După ce va fi introdus în program, vom face tot posibilul să fie internat într-o secție de îngrijiri paliative. Pentru că este vorba de un caz social, Directia de Sănătate Publică a încheiat un protocol cu spitalele pentru a oferi un număr de paturi pentru cazurile sociale pe timpul anotimpului rece. Bolnavul putea ocupa un astfel de pat. Nu este normal să se ajungă la astfel de situații”, a declarat Radu Tibichi, presedintele CAS Iasi.
Pentru moment, Florin Gheorghiu ramâne internat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.
sursă foto: bzi.ro
Citește și #salvatipipera | Cum arată intersecția A3 cu Șoseaua Petricani. Când va fi inaugurată autostrada – VIDEO