Potrivit şefului serviciului de presă al guvernului Hamas, bombardamentul a vizat „un convoi de ambulanţe care se pregătea să transporte răniţi de la spitalul al-Shifa” spre frontiera cu Egiptul. „Acest masacru a făcut zeci de morţi şi de răniţi”, a spus el.
Într-o înregistrare video a AFPTV, se pot vedea mai multe trupuri şi răniţi lângă o ambulanţă avariată.
Aceste imagini arată de asemenea civili transportând răniţi cu corpurile însângerate. Alţi oameni zac pe pământ, proiectaţi probabil de suflul exploziei în maşinile parcate la marginea drumului.
În prezent, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, 16 dintre cele 35 de spitale din Fâşia Gaza nu funcţionează, pentru că au fost bombardate sau pentru că nu mai au carburant pentru generatoarele lor.
Armata israeliană a acuzat pe 27 octombrie mişcarea islamistă palestiniană Hamas că „duce războiul din spitalele” din Gaza, ceea ce Hamas dezminte.
Armata israeliană confirmă atacul: „Ambulanța era folosită de Hamas”
Israelul a revendicat responsabilitatea pentru atacul efectuat în fața spitalului Al-Shifa din orașul Gaza, despre care martorii spun că a ucis și rănit zeci de persoane, relatează CNN și The Guardian.
Cincisprezece oameni au fost uciși și alți 50 au fost răniți, au anunțat autoritățile sanitare din Fâșia Gaza, în cel mai recent bilanț.
Într-un comunicat de presă, armata israeliană a transmis că a vizat respectiva ambulanță pentru că era folosită de Hamas.
„O aeronavă a IDF (Forțele de Apărare Israeliene, n.r.) a lovit o ambulanță care a fost identificată de forțele noastre ca fiind folosită de o celulă teroristă Hamas, în imediata apropiere a poziției lor în zona de luptă”, se arată în comunicat. „Un număr de agenți teroriști Hamas au fost uciși în atac. Dispunem de informații care demonstrează că metoda de operare a Hamas este de a transporta agenți teroriști și arme în ambulanțe”, a mai susținut armata israliană.
IDF au adăugat: „Subliniem faptul că această zonă este o zonă de luptă. Civilii din zonă sunt rugați în mod repetat să se evacueze spre sud, pentru propria lor siguranță”.
Un purtător de cuvânt al Ministerului palestinian al Sănătății din Gaza a declarat, anterior în cursul zilei de vineri, că ambulanța făcea parte dintr-un convoi medical al spitalului al Shifa, care se deplasa spre punctul de trecere a frontierei de la Rafah, și că a informat Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) cu privire la această deplasare.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!