Incidentul care a pus pe jar părinţii care se aflau cu copiii la un loc de joacă dintr-un parc aflat în sectorul 1 al Capitalei s-a petrecut pe data de 3 mai,în jurul orei 21.00.
Poliţişti de la „Ordine Publică” din cadrul Secţiei 5, în timp ce se aflau în teren, au fost sesizaţi de un bucureştean că într-un părculeţ din zonă, amenajat ca loc de joacă pentru cei mici, un bărbat s-a masturbat, după care a fugit.
Poliţiştii Secţiei 5 l-au prins la scurt timp de la sesizare
Imediat, pe baza elementelor oferite de martor, poliţiştii „au periat” întreaga zonă, depistând un bărbat ce corespundea descrierii. Acesta a fost luat la sediul secţiei pentru audieri. Aici s-a stabilit că este vorba despre un individ de 59 de ani care-şi duce traiul pe unde apucă, fiind, de mulţi ani, om al străzii.
Individul a fost arestat de judecători
După ore bune de audieri, suspectul a recunoscut ceea ce făcuse, însă nu a putut da o explicaţie a gesturilor sale obscene. Ulterior, bărbatul a fost reţinut. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, după analizarea întregului dosar, a propus arestarea preventivă a boschetarului pentru corupere sexuală a minorilor şi ultraj contra bunelor moravuri. Ulterior, şi judecătorii au dispus arestarea preventivă a individului care se masturba lângă copii.
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV: Polițist premiat cu ”Distincție de onoare”, reclamat la Parchet și dat în judecată pentru tortură. Victima cere daune de 100.000 de euro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro