Îmbrăcat într-un costum roșu, Fraser Watt s-a luat la întrecere cu Moș Crăciun. Cursa lui a început în Auckland, pe 25 decembrie, la scurt timp după miezul nopții. De acolo, a trecut prin Hong Kong, Londra și Los Angeles. Destinația finală a fost Honolulu, capitala statului Hawaii, unde a aterizat la ora locală 11.38.
Britanicul, stabilit în Australia, a reușit astfel să doboare recordul pentru ce mai mare distanță parcursă cu avioane comerciale într-o singură zi, dar și recordul pentru cea mai mare distanță parcursă în 24 de ore. Fraser Watt a făcut această călătorie și în scopuri caritabile, reușind să strângă aproape 11.000 de dolari. Banii vor fi donați UNICEF.
“În acest moment sunt foarte obosit, însă extrem de fericit că am reușit. Au fost câteva momente când părea că nu o să fie posibil”, a povestit britanicul, după ce și-a încheiat călătoria.
Bărbatul a plecat cu o scurtă întârziere din Los Angeles, așa că s-a temut că planul său nu va fi dus la bun sfârșit. Mai mult, el a plecat și cu o întârziere din Londra.
“Am plecat cu 25 de minute mai târziu din Los Angeles, dar am aterizat mai devreme în Hawaii. În plus, transferul pe aeroportul Heathrow a durat mai mult decât ne așteptam și am plecat cu o întârziere de o oră și jumătate”, a mai povestit britanicul, care a stat de fapt două zile în avioane, dar și în aeroporturi. El a mărturisit că a reușit să stea treaz pe parcursul călătoriei, însă s-a prăbușit imediat după ce a ajuns la hotel.
Citește și: Tradiții de Crăciun pe glob. Cum sărbătoresc străinii