Bărbatul a ascuns suma de 680.000 într-o geantă de voiaj, pe care a pus-o în portbagajul mașinii sale, sperând că nu îi va găsi nimeni. În urma unei certe, iubita sa a povestit unor apropiați secretul partenerului său, iar unul dintre prietenii acestuia a trecut la fapte și i-a furat banii.

Surse judiciare citate de Mediafax spun că bărbatul aflase că apropiatul său are o sumă importantă de bani ascunsă în portbagaj şi, pentru a fi acoperit, ar fi pus în practică un adevărat scenariu. Înainte de furt i-ar fi cerut amicului său să îl ducă la Aeroportul Otopeni pentru că pleacă în Germania să cumpere o maşină. Ar fi stat însă în Germania mult mai puţin de cât anunţase, s-a întors fără ca amicul său să ştie şi, alături de doi apropiaţi, a furat valiza cu bani. Pentru a nu da de bănuit, după jaf, bărbatul s-ar fi dus la Sibiu de unde ar fi postat mesaje pe contul său de Facebook astfel încât să aibă un alibi.

Potrivit păgubitului, banii pe care îi ținea ascunși erau obţinuţi din afacerile pe care le derulează şi că îi ţinea în portbagaj de teamă că în casă ar putea rămâne fără ei.

 

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 

Urmărește-ne pe Google News