“Nu ne ocupăm noi de penitenciare, aţi greşit”, ne răspunde, prin telefon, o voce din Ministerul Sănătăţii. Noi: “Doamnă, fotografiile pe care le-am trimis nu sunt din penitenciar, ci dintr- un spital bucureştean!”. “Ah, da? În cazul acesta o să vă trimitem un răspuns”.
Unitatea sanitară în cauză este Spitalul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, în care omul şi-a internat soţia. Marian Matei, în vârstă de 51 de ani, s-a declarat supărat că puşcăriaşii câştigă procese la CEDO pentru condiţiile proaste din penitenciare (“ceaiul a fost rece, mâncarea, cam fără carne de vânat, sala de sport nu avea şi săbii de scrimă, spaţiul de plimbare era fără grădini japoneze”), în timp ce “copiii se îmbolnăvesc pe viaţă, femeile abuzate nu au loc în adăposturile pentru mamele bătute de nemernici şi unii bolnavi mor cu zile în spitalele groazei”.
Şi pentru că Ministerul Sănătăţii nu ne-a răspuns, am sunat la conducerea spitalului, care nu a făcut decât să confirme problemele.
“Omul are dreptate! Unele lucruri se pot face, aşa cum se face acum un pavilion central nou, altele nu se pot face. Folosim resursele financiare puţine pe care le primim. Dacă banii alocaţi doar pentru bordurile din marmură puse între Piaţa Unirii şi Piaţa Alba Iulia, de pildă, ar fi fost alocaţi spitalului nostru, unitatea ar arăta acum altfel!”, ne-a spus profesor dr. Ioan Cordoş, managerul spitalului. Însă nu numai interiorul spitalului arată absolut inadmisibil, ca după război, ci şi faţada, ce pare gata să se prăbuşească oricând peste trecători.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Pacienţii pot mânca de 3 lei pe zi, puşcăriaşii nu!

Alocaţia de hrană pentru un pacient internat variază între 3 lei şi 19 lei, în funcţie de vârstă şi boală. Pentru un deţinut nu există alocaţie de hrană mai mică de 5 lei, care să îi asigure, conform standardelor din penitenciare, 2.855 de calorii.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Andreea Esca a scăpat porumbelul despre salariul ei pe care îl numește "de legendă". "Pe mine nu m-au schimbat banii!"
Unica.ro
Andreea Esca a scăpat porumbelul despre salariul ei pe care îl numește "de legendă". "Pe mine nu m-au schimbat banii!"
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
Observatornews.ro
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI