„La data de 1 mai 2024, Poliţia Capitalei – Secţia 17 a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubinul său, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, iar ulterior a fost alungată din imobilul în care locuiesc, situat în Sectorul 5. De asemenea, aceasta a precizat că în apartament se aflau cei doi copii ai lor, gemeni, în vârstă de 4 luni”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii secţiei menţionate, negociatori şi o echipă de asalt din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale (SAS).

„A fost iniţiată procedura de negociere, însă bărbatul în cauză a refuzat dialogul. Ulterior echipa de asalt a pătruns în forţă în apartament, iar în urma activităţilor specifice, bărbatul a fost imobilizat de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, fiind îndepărtaţi cei doi copii de orice pericol”, a mai transmis Poliţia.

Instituţia a precizat că minorii se află în siguranţă şi au fost preluaţi de către mama lor.

”În urma intervenţiei nu au rezultat victime, bărbatul fiind condus la sediul Secţiei 17 Poliţie, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, arată sursa citată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News