IPJ Arad a transmis că accidentul a avut loc într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, unde buldoexcavatorul de circa 25 de tone a căzut de pe trailerul care-l transporta pe mașina în care se aflau cele două femei și care se deplasa pe sensul opus.

„Un bărbat de 50 de ani, din Săvârşin, transporta, cu o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, un buldoexcavator de aproximativ 25 de tone. Într-o curbă la dreapta, utilajul a căzut pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 24 de ani, din Săvârşin. După impact, autoturismul a fost proiectat în dreapta sensului de mers, în afara părţii carosabile”, a precizat IPJ Arad, într-un comunicat de presă.

29c6379a-e3a2-47dd-abc6-ca93becba71c-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În urma accidentului, a murit tânăra care conducea autoturismul, iar o pasageră de 22 de ani, din Săvârşin, a fost rănită grav, fiind transportată la spital pentru evaluarea stării sale şi acordarea de îngrijiri medicale.

Baremul de corectare la matematică pentru Evaluarea Naţională 2025
Recomandări
Baremul de corectare la matematică pentru Evaluarea Naţională 2025

La accidentul rutier produs pe DN 7, în localitatea Păuliş, au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat faptul că şoferul autoutilitarei nu era sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri ale DN7. 

Foto: ISU Arad

Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (30)
Avatar comentarii

chiruleonard 25.11.2023, 13:48

Trist ca s-a ajuns in această situatie :(

Avatar comentarii

liviudumitriu 25.11.2023, 13:34

ca sa alunece un vehicul de 25T, care are senile, deci aderenta crescuta, trebuie ori viteza mare în viraj, ori o manevra brusca, cum ar fi revenirea brusca pe banda după o depășire, eventual neregulamentara, si fetele au fost la momentul teribil acolo. ia sa se intereseze jurnalistul care scrie aceasta știre, MOTIVUL REAL pentru care a căzut mastodontul, crezi ca reușești, Andrei Stan sa afli adevărul sau *** și nu mai contează finalul?

Acest comentariu a fost moderat pentru: calomnie.

Avatar comentarii

durban22 25.11.2023, 13:02

Mare minune ca una dintre femei a scapat cu viata, dupa acest accident teribil !!.

Vezi toate comentariile (30)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.