UPDATE. Poliţia Capitalei informează, într-un comunicat, că un bărbat de 25 de ani, din municipiul Paşcani, suspect în legătură cu cadavrul găsit la Dărăşti, a fost reţinut şi urmează a fi prezentat magistraţilor cu propuneri legale.
„La sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost condus un bărbat de 25 de ani, din municipiul Paşcani, bănuit că ar fi săvârşit fapta. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat magistraţilor cu propuneri legale”, se precizează în informarea transmisă de către Poliţia Capitalei.
Polițiștii și un procuror s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări. Apoi, cadavrul a fost transportat la morgă, unde un expert va efectua necropsia pentru a stabili cauza exactă a morții, potrivit observator.tv.
Polițiștii criminaliști au prelevat probe de la fața locului și continuă cercetările pentru stabilirea identității victimei.
De asemenea, autoritățile cercetează în ce împrejurări a fost ucisă victima și apoi băgată într-un sac. Ipoteza luată în calcul de anchetatori în acest caz este cea a unei crime.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!