Câinele, care aparţine unui pacient confirmat cu COVID-19, va trebui să fie testat din nou înainte să fie eliberat din carantină.
Rezultatul negativ nu înseamnă că animalul nu a fost infectat cu virusul, a precizat Departamentul pentru Agricultură, Pescuit şi Conservare (AFCD) din Hong Kong.
„Totodată, nu este neobişnuit ca în primele stadii ale infecţiilor să avem rezultate negative întrucât, de obicei, este nevoie de 14 zile sau mai multe zile ca niveluri măsurabile de anticorpi să poată fi detectate”, au mai precizat autorităţile.
Rezultatele testelor au fost în mod repetat „slab pozitiv” de la sfârşitul lunii februarie, cu niveluri reduse de virus identificate în probele colectate din cavitatea nazală şi bucală, ceea ce a impus realizarea unor testări suplimentare pentru a confirma dacă este vorba despre infectare sau o contaminare din mediu.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), până în prezent nu există dovezi care să ateste infectarea animalelor de companie cu coronavirus.
Experţii veterinari, care au examinat cazul din Hong Kong, au precizat că posesorii de animale de companie nu trebuie să fie excesiv de îngrijoraţi şi nu trebuie să-şi abandoneze animalele.
Președintele Emmanuel Macron a anunțat joi seară mai multe măsuri stricte pentru combaterea epidemiei de coronavirus care a ucis 61 de persoane în Franța.
În contextul în care coronavirusul loveşte nemilos, artista Gloria Gaynor (70 de ani) a postat o înregistrare video în care cântă marele ei hit din 1978, „I Will Survive”, în timp ce se spală pe mâini timp de aproape 20 de secunde.
Ministrul afacerilor interne din Australia, Peter Dutton, 49 de ani, a confirmat, vineri, că testele i-au ieșit pozitive pentru coronavirus, notează The Guardian.