Creaţiile valorau aproximativ 6,5 milioane de euro şi erau aduse înapoi în muzeele spaniole de care aparţineau, după ce au fost expuse în cadrul galeriei Stephan Ropkë din Koln, Germania. În momentul furtului, camionul se afla în cadrul unei hale încuiate. Vehiculul era însă cu cheile în contact, iar şoferul era plecat. Hoţii au forţat uşa halei, au pătruns înăuntru şi s-au făcut rapid nevăzuţi, ca şi operele de artă.

Marţi a fost descoperit camionul, însă niciun indiciu cu privire la destinaţia tablourilor sau la cea a hoţilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News