Accidentul a avut loc vineri după-amiază pe Drumul Regional RD 927, în zona, situată în regiunea Savoie, în Alpii Francezi. Potrivit site-ul LeDauphine.com, şoferul a explicat că intrase pe acel segment de drum din cauza unei erori a aparatului GPS și s-a răsturnat după ce vrut să evite un alt vehicul care circula din sens opus. El a tras de volan cât mai mult spre dreapta, iar vehiculul de mare tonaj s-a răsturnat. Accidentul nu s-a soldat cu rănirea nici unei persoane, însă drumul a fost închis circa o oră pentru ridicarea camionului răsturnat.

Potrivit autorităților, șoferul voia să ajungă în orașul Grenoble și a ajuns pe acel drum ghidat de GPS, însă se pare că acesta nu a selectat setările adecvate pentru configurarea traseului în aparatul GPS.

Urmărește-ne pe Google News