UPDATE 12:15: Mașini răsturnate, copaci smulși din rădăcini și corturi părăsite în fugă. Asta a mai rămas din tabăra din Bulz, unde aproape 170 de oameni au fost suprinși de o vijelie, duminică seară. Din cauza furtunii puternice, o persoană a murit, iar alte 17 au fost rănite.
Nu mai puțin de 15 medici și 54 de asistenți medicali au fost mobilizați, duminică seară, în localitatea Bulz, după ce a fost activat planul roșu de intervenție.
„Echipajul a găsit o persoană decedată şi o femeie încarcerată, care a fost predată imediat echipajului SMURD, pentru a fi transportată la spital”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Bihor, Gheorghe Pintea, pentru ebihoreanul.ro.
Duminică noaptea, 13 persoane, printre care șase copii, au ajuns la spitalele din Oradea. Mai apoi, șase adulți și un copil, care au fost răniți, au fost internați luni. Potrivit medicilor, minorul a scăpat cu răni ușoare.
„Cinci victime au cod galben, cu traumatisme la nivelul capului, toraco-abdominale, nici una nu pune viaţa în pericol. Persoanele sunt stabile hemodinamic şi respirator. Celelalte victime au fost în cod verde, cu contuzii uşoare”, a declarat dr. Alexandru Mateoc, purtător de cuvânt al SMURD Bihor.
Alte patru persoane au ajuns, duminică noaptea, la spitalele din Huedin și din Cluj-Napoca.
UPDATE 8:15: Zona arată dezastruos, după ce vijelia a măturat un camping din localitatea Bulz, județul Bihor Bihor. Toți turiștii suprinși de furtună au plecat spre casele lor, duminică seară.
sursă foto: ebihoreanul.ro
Primarul localității Bulz, Augustin Sărăcuț, a declarat, pentru ebihoreanul.ro, că niciunul dintre turiștii cazați în camping nu a rămas în zonă.
„Le-am oferit cazare, însă toţi au preferat să plece. Nu a mai rămas nimeni”, a declarat edilul.
Furtuna a lovit cu putere un camping aflat pe malul râului Crișul Repede, în care se aflau aproape 25 de turiști. Prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu, a confirmat că nu există alte victime decât cele transportate deja la spital.
„Se fac căutări, pentru că zona afectată arată dezastruos. Sunt plopi foarte mari, smulşi din rădăcini. Suprafaţa afectată nu este foarte mare, dar plopii bătrâni, imenşi, acoperă cu ramificaţiile întreaga zonă. Continuăm căutările până verificăm întreaga zonă”, a spus Ioan Mihaiu, prefectul județului Bihor.
Zeci de pompieri, polițiști și jandarmi au făcut căutări pe întreg perimetrul comunei pentru a se asigura că nu există și alte victime.
UPDATE 24 iulie, 7.00: Bilanţul final comunicat de autorități este de 17 victime: o persoană decedată, trei victime în stare gravă şi 13 cu diferite leziuni. Planul Roşu de intervenţie a fost dezactivat.
UPDATE – ora 23.59: Secretarul de stat pentru situații de urgență în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a prezentat – la Digi 24 – cel mai recent bilanț. Astfel, o persoană a decedat, iar 15 au fost rănite, din care cinci prezintă răni grave, iar alți doi sunt în stare critică. Șase persoane au suferit răni ușoare și sunt în afara oricărui pericol, printre care și un copil, în timp ce alte două persoane rănite s-au deplasat cu mașinile personale la spital.
UPDATE – ora 23.10: Furtuna a lovit și un al doilea camping situat în apropiere de Bulz, în localitatea Bratca. Hadrian Borcea, coordonatorul SMURD Bihor, a precizat la Antena 3, că în aval față de localitatea Bulz, pe malul Crișului Repede, s-ar afla și alte persoane afectate.
UPDATE – ora 22.40: Prefectul de Bihor, Ioan Mihaiu, a confirmat – la Antena 3 – decesul unei persoane în campingul de la Bulz. Un copac a căzut peste o mașină în care se aflau două persoane. Una a decedat, iar a doua a fost rănită. Alte trei persoane au fost rănite, între care una foarte grav, după ce un alt copac s-a prăbușit peste cortul în care se aflau.
„Nu vă pot da informații exacte, sunt pe drum, e furtună pe drum. În tot județul este cod galben de furtuni. Erau peste 100 de persoane, oamenii s-au adăpostit în corturi și în mașini. A căzut un copac pe o mașină. O persoană a decedat. Totodată, un alt copac a căzut peste un cort, iar o persoană este în stare gravă”, a declarat prefectul de Bihor., a spus Ion Mihaiu la Antena 3.
Județul Bihor se află duminică seara, până la ora 23.00, sub avertizare de fenomene periculoase imediate cod galben.
Meteorologii au anunțat că sunt posibile averse de peste 20-25 l/mp, cu grindină, însoțite de descărcări electrice. Zonele vizate cu precădere: Oradea, Borș, Girișu de Criș, Nojorid, Sânmartin, Sântandrei, Toboliu.
CITEȘTE ȘI… Cine este tânăra care moşteneşte cea mai mare herghelie privată din ţară
Știrea inițială – Vijelia a fost insoțită de grindină, iar copacii doborâți de vântul puternic au căzut peste corturi și peste mașini. Din primele informații, ar exista mai multe persoane rănite, iar un turist ar putea fi mort. Primele echipe de salvare au ajuns la camping, pentru evaluări, evacuări și mai ales pentru a oferi primul-ajutor medical victimelor.
„A fost declanșat planul roșu în județul Bihor după ce a venit apelul că o furtună a produs pagube în campingul unde este o tabără la Bulz. Ce pot să vă spun că mai mulți pomi au căzut peste corturi și mașină și este posibil să avem o persoană decedată. Am alertat Huedinul din județul Cluj, pentru a trimite ambulanțe acolo. Primele forțe au ajuns și oferă primul ajutor”, a declarat secretarul de stat pentru situații de urgență în Ministerul de Interne, Raed Arafat, la Antena 3.
FOTO: ISU Bihor
CITEȘTE ȘI… Produse de calitate inferioară comercializată în România! Un suc și o ciocolată consumate de mulți români, pe lista neagră