Atacatorul a aşteptat ca Ivankov (69 de ani), cunoscut drept „micuţul japonez”, să iasă din restaurantul Thai Elephant şi l-a împuşcat în stomac.
„A fost începută o anchetă pentru tentativă de ucidere şi deţinere ilegală de arme”, a spus un reprezentant al poliţiei moscovite citat de RIA Novosti.
Deşi investigatorii au afirmat că Ivankov a fost împuşcat şi se află în afara oricărui pericol, postul NTV a anunţat că mafiotul a fost operat de urgenţă în cursul nopţii trecute.
Rusul a fost poreclit „micuţul japonez” datorită staturii, dar şi pentru faptul că este un bun cunoscător de ju-jitsu, o formă a artelor marţiale japoneze.
Ivankov şi-a început „cariera” în anii 1960 cu jafuri minore pentru care a primit ani buni de închisoare. El a fost condamnat la nouă ani de închisoare în Statele Unite, iar în 2004 a fost deportat în Rusia.