„Acest program reprezintă angajamentul nostru de a sprijini familiile vulnerabile în optimizarea consumului de energie termică. Prin alocarea unui buget de aproape 400 milioane de lei şi implementarea unor soluţii eficiente, cum sunt sistemele de repartitoare pentru energie termică, ne propunem să facem paşi reali către eficientizarea energetică a tuturor gospodăriilor”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un comunicat al instituţiei.
Astfel, fiecare familie vulnerabilă sau persoanele cu venituri lunare egale sau mai mici de 2.000 de lei și care locuiesc în imobile tip condominiu vor putea beneficia de facturi mai mici şi de un control mai precis asupra consumului de energie.
Montarea sistemelor va fi realizată de societăţi autorizate, iar decontarea se va face pe baza documentelor justificative.
Proiectul este elaborat în contextul implementării prevederilor Legii nr. 428/2023, care instituie măsuri temporare de sprijin pentru achiziţia şi montarea sistemelor tehnice de repartizare a consumurilor individuale de energie termică.
„Aceste sisteme sunt esenţiale pentru eficientizarea consumului de energie în imobilele de tip condominiu racordate la sistemele centralizate de termoficare sau dotate cu surse locale proprii de producere a energiei termice”, a precizat Burduja.
Fiecare gospodărie eligibilă poate primi un sprijin nominal de maximum 750 de lei, utilizabil pentru achiziţia şi montarea sistemelor de repartizare, până la 31 decembrie 2025.
Fondurile vor fi alocate prin intermediul unui „card pentru repartitoare”, distribuit prin Compania Naţională „Poşta Română” S.A.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
K476 • 18.11.2024, 20:58
Alta cumparare de voturi. Cei vulnerabili sunt si la casa, nu doar la bloc. Programul cu sobe pt cei de la Sinaia si Predeal, nu e pt vilnerabili, doar avantaje pentru unii. Aia vulnerabili nu au bani de cofinantare. Doar programe de spart coeziunea sociala. La unii transport, la altii anvelopari, termostate, biciclete, dar si aia tot bugetari, nu pentru toti. Din 90 nu s-a facut nimic pt toti, sau niciunul. Doar mascate pentru ai lor si li se pare Firesc sa isi trimita batranii lor in Grecia, pe banii mei.
Mihaela19800 • 18.11.2024, 16:34
Ciolacule, astia din Guvern, asa merge treaba? Saraciti populatia si aruncati cu aceste carduri de orice fel, ca vai ce va mai pasa voua de oameni!Astea nu sunt solutii!