Suspectul, un tânăr de 20 de ani, de origine turcă, a fost reținut la scurt timp după mobilizarea poliției. Acesta nu a folosit macheta și urmează să fie încredinţat Parchetului din Liège în vederea unei audieri în cursul zilei. Bărbatul nu se afla în atenția polițiștilor și nu are antecedente penale, însă avea asupra sa și un pistol.

Incidentul vine la doar câteva ore după ce un algerian de 33 de ani a atacat două polițiste cu o macetă în apropierea sediului poliției din Charleroi, la circa 60 de kilometri sud de Bruxelles.

Una dintre cele două polițiste a suferit tăieturi adânci la nivelul feței și a fost internată în spital, în timp ce colega sa are răni minore. Atacul de la Charleroi a fost revendicat duminică de gruparea teroristă Stat Islamic.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News