Potrivit SBU, la jumătatea lunii aprilie, suspectul a turnat cinci canistre cu benzină pe echipamentele tehnologice a două substaţii electrice din Odesa și a provocat incendii. Opt localități ar fi rămas fără curent electric în urma acestor acte.
„În acest fel, inamicul a încercat să întrerupă alimentarea cu energie electrică a sute de clădiri rezidenţiale, spitale, întreprinderi generatoare de energie termică, instalaţii hidroelectrice şi instalaţii de alimentare cu gaz”, afirmă SBU.
Drept recompensă pentru „serviciile” sale, cetățeanul moldovean ar fi urmat să primească 2.000 de dolari.
După comiterea infracţiunii, autorul spera să plece în străinătate pe ascuns. Cu toate acestea, SBU a stabilit unde se afla şi l-a reţinut pe o autostradă locală.
El a fost reţinut de oamenii legii din Ucraina sub suspiciunea de sabotaj, săvârşit în condiţiile legii marţiale, iar instanţa a admis cererea procurorului şi a decis că poate fi arestat. Moldoveanul riscă închisoarea pe viaţă şi confiscarea bunurilor.
Suspectul avea permis de şedere permanentă în Ucraina şi şi-a angajat şi un complice. Ancheta continuă pentru găsirea acestuia din urmă.