MAE a anunțat că decesul românului a fost confirmat de autoritățile elene, iar „repatrierea trupului neînsuflețit se va realiza după finalizarea, de către autoritățile elene, a tuturor procedurilor specifice în astfel de situații”.
La scurt timp după accident, familia românului a anunțat că acesta a dispărut. Rudele au anunțat și pe un grup de Facebook că Ionuț este de negăsit. Potrivit acestora, tânărul se dusese la Atena să dea examen auto şi avea bilet de întoarcere la Salonic cu trenul.
„Dumnezeu să te odihnească, suflet bun. Ai luat cu tine o parte din mine. M-ai distrus, nu am cuvinte”, a scris Gina Todor, potrivit Știri Diaspora.
Tragedia feroviară din Grecia, soldată cu cel puțin 57 de morți, a dus la proteste în mai multe orașe. Oamenii acuză că nu au fost făcute investiții în infrastructura feroviară, după ce a ieșit la iveală că cele două trenuri au circulat pe aceeași linie, dar și că sistemele de avertizare nu au funcționat.
Majoritatea victimelor catastrofei feroviare erau studenţi care se întorceau la Universitatea din Salonic după un weekend prelungit, de sărbătoare, în Grecia.
Ministrul elen al transporturilor a demisionat din cauza incidentului, afirmând că își va asuma responsabilitatea pentru „eșecurile de lungă durată” ale autorităților de a repara sistemul feroviar, care nu era adaptat pentru secolul XXI.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Jumbo • 04.03.2023, 15:56
Daca se inrola in armata suacrainienilor banderisti ca mercenar, acum ar fi trait. Hahaha