Cetățeanul turc călătorea ca pasager într-un autoturism și a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate emisă de autoritățile bulgare.

Polițiștii de frontieră români şi bulgari au constatat că persoana prezentă nu este aceeași cu cea din fotografia documentului prezentat la control, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare, notează Agerpres.

Astfel, a fost constatat faptul că bărbatul în cauză a încercat să folosească o carte de identitate care aparținea altei persoane, potrivit unui comunicat de presă emis luni de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

Cetăţeanul turc a declarat că a procurat cartea de identitate din Sofia, de la un conaţional, în schimbul sumei 1.000 de euro. El a recurs la această metodă pentru că dorea să ajungă în Germania şi nu deţinea documente de călătorie valabile.

Bărbatul a fost preluat, conform protocolului privind controlul comun la trecerea frontierei, de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 
 

Urmărește-ne pe Google News