Chen locuieşte singur într-o cocioabă aşezată pe un deal al regiunii Shuijiang (China). E cunoscut de localnici ca un meşter al pietrei şi al bambusului. De departe, a ajuns celebru pentru obiceiul lui de a consuma benzină, anunță pilotmagazin.ro
În 1969 a început acest obicei al lui, într-un moment în care s-a înecat cu ceva şi a început să-l doară pieptul. A încercat ceva medicamente care nu l-au ajutat şi a urmat apoi sfatul unor bătrâni care i-au dat să bea petrol lampant pentru a-şi trata tuberculoza.
Nu s-a gândit de două ori şi a dat pe gât un păhărel imediat, dar a început să se simtă rău la stomac. După un somn de câteva ore, şi-a revenit şi a început să se simtă mai bine, continuând cu tratamentul pentru a scăpa de durere.
În 2001, Chen a trecut pe benzină, deoarece tot satul a adoptat curentul electric iar petrolul lampant se găsea tot mai rar.
Medicii care l-au consultat au spus ca se află într-o stare bună de sănătate.
Specialiştii spun că personajul din povestea noastră a dezvoltat un fel de imunitate la benzină, altfel aceasta ar fi trebuit să-l omoare. Benzina poate fi un anestezic bun, dar nu poate trata boli.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News