Neurochirurgul Anastasios Giamouriadis își desfășoară activitatea în orașul scoțian Aberdeen. Acesta a realizat o procedură inovatoare, prin care îndepărtează tumori cerebrale de dimensiunea unor mere prin sprâncene, fiind o premieră mondială.

Operația poate să dureze trei ore, iar unii pacienți pot părăsi spitalul în 24 de ore. De asemenea, pot reveni la muncă în câteva zile.

„Cu această tehnică, pacienții se trezesc imediat și uneori pleacă acasă a doua zi după operație, știind că recuperarea lor este mai rapidă și mai bună”, a spus Giamouriadis.

De obicei, pentru tratarea tumorilor care se află în partea frontală a creierului, chirurgii trebuie să îndepărteze o porțiune mare a craniului, fiind expuse părți sănătoase ale creierului în acest proces.

Anastasios Giamouriadis, care lucrează pentru NHS Grampian, a explicat că acest tip de intervenție nu este nouă, însă el a modificat-o pentru a-i oferi „mai mult spațiu, prin sprânceană”, permițându-i „să îndepărteze tumori cerebrale foarte mari”.

Tehnica este mult mai puțin invazivă

Tehnica este „o schimbare majoră și mult mai puțin invazivă”, a spus el. „Tradițional, oamenii rămâneau cu cicatrici pe toată fruntea; evităm acest lucru cu această metodă”.

 „În trecut, aveam nevoie de o craniotomie pentru a avea acces complet. Aceasta dura foarte mult timp, doar pentru a ajunge la tumoare erau necesare până la trei ore. În total, această abordare dura între opt și zece ore”, a adăugat medicul.

Până acum, Anastasios Giamouriadis și echipa sa au efectuat noua procedură la 48 de pacienți.

Vorbind despre tehnica sa chirurgicală modificată, el a spus: „Nu avem cunoștință de alt loc în lume care să fi reușit să îndepărteze tumori de mărimea celor pe care le-am tratat noi”.

Doctorul speră ca într-o zi să folosească realitatea virtuală, cu scopul de a învăța și alți chirurgi cum să realizeze noua procedură îmbunătățită.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News