Inginerul Constantin Şerban a fost, recent, la finala campionatului Braziliei, între Flamengo şi Botafogo, meci disputat pe unul din cele mai cunoscute stadioane din lume, Maracana din Rio de Janeiro. Ploieşteanul ne-a trimis câteva fotografii şi informaţii, prefaţând prezenţa Seleçao la Mondialul care a debutat vineri.

“Suporterii lui Flamengo sunt cei mai tari din Brazilia. Au cântat tot meciul. Toţi promiteau că vor ajunge şi în Africa de Sud şi că samba lor va depăşi în decibeli sunetul trompetelor vuvuzela ale localnicilor”, au fost primele cuvinte ale românului. A fost o întreagă tevatură cu alegerea locului din stadion: “Colegul meu brazilian mi-a vorbit despre zonele sigure şi despre cele periculoase de pe mitica arenă. Zona albă e sectorul sigur de la tribuna 1, albastru e tribuna a doua, iar peluzele, unde stau galeriile ultras, sunt verzi. Acolo e cel mai periculos: poţi să iei bătaie şi nu de puţine ori s-a lăsat cu împuşcături”.

Femeile, 20% din numărul fanilor

“Noi am găsit bilete doar în sectorul galben, chiar lângă o facţiune a fanilor lui Flamengo, recunoscută ca fiind mai liniştită! Galeria «rea» a lui Flamengo se numeşte raça rubro-negra şi ne-am ferit de ea! Cei de la Botafogo se numeau furia jovem”, povesteşte inginerul. Că fotbalul e o religie la Rio s-a convins observând că 20% din cei 82.238 de suporteri de pe Maracana erau femei: “Sunt nebune, cântau mai tare decât bărbaţii şi săreau în sus ca apucatele”.

Deşi sistemul e complicat, pe scurt, campionatul Braziliei e împărţit în două. Botafogo câştigase deja prima parte, Flamengo avea nevoie de victorie ca să fie prima în a doua parte a sezonului. Dacă Flamengo învingea, se mai juca un meci între ele şi aşa se desemna campioana. Nu a mai fost nevoie: a bătut Botafogo! Pentru că Adriano a ratat un penalty la scorul de 2-1! “Pe Maracana şi în jurul ei totul e la scara infinit. E o «religie» aparte. Poliţie multă, stadionul colorat, erupţie în tribune. La meciul acesta am numărat 17 «galbene» şi două «roşii». Curată nebunie! Dacă nu eşti acolo, între ei, nu înţelegi!”, explică Constantin, care va fi, pe perioada Mondialului, suporter al lui Kaka şi al lui Robinho.

A mers 250 km pentru a vedea meciul

Inginer petrolist din Ploieşti, Constantin Şerban a ajuns în Brazilia într-un schimb de experienţă. “De fapt, eu am stat la 250 de kilometri de Rio, însă am venit special la meci cu un inginer brazilian”, ne-a spus Constantin.

Este iarnă pe celebra plajă Copacabana din Rio

Celebra plajă pe care au jucat toţi marii fotbalişti brazilieni se numeşte Copacabana. În această perioadă, terenurile pe care s-au lansat Robinho, Ronaldinho sau Ronaldo sunt goale. “De la localnici am înţeles că nici nu prea mai vine lumea la plajă. Sunt «doar» 30 de grade Celsius, iar lor li se pare cam rece. La ei, vara e din noiembrie până în martie şi temperaturile urcă adesea peste 40 de grade. Acum, în iunie, e chiar mijlocul iernii”.

Ai un pont, un filmuleţ sau o fotografie? Libertatea te premiază! Trimite SMS sau sună 0729.729.000 sau scrie la subiecte@libertatea.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News