Fotografiile trimise ziarului sunt realizate pe strada Clinicilor, kilometrul zero al infrastructurii medicale din Cluj. Aici se află majoritatea secțiilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai mari unități sanitare cu paturi din România.
Spitalul funcționează în sistem pavilionar în 33 de clădiri distincte, aflate la distanțe între 30 de metri și 5 kilometri de sediul central.
De ce ies cadrele medicale din spital în aceleași haine
În imagini, cadrele medicale sunt pozate în diferite ipostaze: primesc pachete de la curieri, sunt la plimbare ori revin în clădire.
Femeia în halat roșu care cară două plase se îndreaptă spre Centrul de Diabet, Nutriție și Boli metabolice.
În celelalte imagini, membri ai personalului sanitar se plimbă sau își ridică prânzul din stradă, îmbrăcați în haine de spital. Se află pe trotuarul din fața clădirii „Palat Nou”, pe strada Clinicilor, 4-6, unde își desfășoară activitatea Secțiile Clinice Medicină Internă II-III, Chirurgie II, ORL, Reumatologie și Chirurgie Vasculară, dar și Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal.
„Eram în trecere, nici măcar n-am stat la pândă”, a spus sursa ziarului, care a dorit să rămână anonimă. S-a gândit să acționeze, după ce a citit despre cazul bebelușilor morți cu infecție la Secția de Neonatologie din Cluj.
Ce spune managerul spitalului
Managerul spitalului, Claudia Gherman, a declarat, pentru Libertatea, că nu contestă faptul că persoanele fotografiate sunt îmbrăcate în haine de spital, însă a punctat că nu știe identitatea acestora.
„În zona în care sunt făcute funcționează, în afară de Spitalul Clinic Județean de Urgență, și cel de Boli Infecțioase, și Institutul Inimii, dar și Institutul de Urologie”, a punctat medicul.
Ea a menționat că nu se pune problema ca persoanele fotografiate să fi plecat din zonele aseptice – ATI, postoperator, nou-născuți, lăuze. Însă a menționat că alte cadre medicale sunt nevoite să iasă din clinică pentru drumuri la alte pavilioane.
„Sigur, unii speculează aceste ieșiri”, a recunoscut Gherman. În acest sens, ea a menționat că va face „echipe de control” pentru a diminua fenomenul.
„Vor exista proceduri mai drastice. Vom încerca să restrângem aceste acțiuni. Nu au ce căuta în uniformă de protecție acolo. Nu încurajez asemenea practici”, a mai spus Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
Pozele, făcute după scandalul bebelușilor infectați
Recent, trei familii au acuzat faptul că și-au pierdut bebelușii la Secția de Neonatologie din Cluj din cadrul Spitalului Județean de Urgență, în urma infecțiilor asociate actului medical, dând în judecată spitalul.
Instituția a admis că un singur bebeluș a fost infectat, însă managerul Claudia Gherman a insinuat că ar fi venit cu bacteria de la spitalul din Bistrița, de unde fusese transferat.
Tatăl copilului a declarat pentru Libertatea că ar fi constatat grave abateri și de la protocoalele de igienă din partea cadrelor sanitare de la Neonatologie.
Cât timp aștepta vești legate de starea de sănătate a bebelușului, ar fi văzut un membru al personalului venind de afară, din ploaie, direct în sala de Terapie Intensivă, iar asistentele medicale ieșeau la țigară în hainele de spital.
Ce spunea atunci managerul
Managerul Claudia Gherman a reacționat la acel moment în cadrul unei emisiuni la postul local Cluj VIA TV.
„Suntem la distanță unii de alții. Nu beneficiem de o clădire monobloc, care sigur ne-ar simplifica foarte mult situația. Și atunci, avem personal însărcinat să transporte aceste probe biologice sau orice alte activități care necesită deplasarea de la un pavilion la altul. Nu aceeași categorie de personal este cea care deservește acești bebeluși sau mămicile din sala de naștere sau de operație.
Acolo avem reguli stricte. Acest personal care transportă probele, fiind în timpul serviciului, poartă aceste uniforme asemănătoare cu cele ale personalului de pe secția clinică, din sala de naștere, operație, reanimare, lăuze, unde regulile sunt foarte stricte. Există filtre la intrarea în blocul operator. Echipamentul cu care se merge pe secție, la vizită la bebeluși sau mămici nu este identic cu echipamentul cu care se intră în sala de operație, dar sigur, ca și aspect exterior, sunt asemănătoare”, a spus Gherman.