Mai exact, a solicitat să nu fie condamnat la închisoare ca să nu-și supere soția și copiii. Inițial, în 2022, bărbatul fusese condamnat la doi ani de închisoare de magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca, tot pentru aceeași faptă, conducerea unui vehicul fără permis.

Clujeanul a formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, însă judecătorii de la Curtea de Apel Cluj i-au respins acțiunea joi, 3 octombrie 2024, ca nefondată.

În susţinerea apelului, bărbatul a arătat că regretă faptul că în urma infracţiunii s-au produs atâtea suferinţe în familia sa. A precizat că este căsătorit, are trei copii minori, iar cea mai mare pedeapsă este dezamăgirea pe care ar produce-o familiei.

„Inculpatul şi-a exprimat ferma convingere că, în situaţia în care instanţa ar arăta clemenţă şi s-ar pronunţa în sensul amânării aplicării pedepsei, supărarea soţiei şi a copiilor ar fi infinit mai mică, dezamăgirea ar trece mai uşor, iar inculpatul ar fi recunoscător toată viaţa celor care i-au acordat o nouă şansă de reabilitare în primul rând în faţa lor. (…)

Inculpatul a mai arătat că este real că a încălcat legea, dar în cazul său a apreciat că există motive temeinice pentru care instanţa poate pronunţa aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimumul special al pedepsei, aceasta fiind suficientă.”, se arată în documentele cuprinse la dosarul cauzei.

Urmărește-ne pe Google News