Colegiul Ecologic ”Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu“ este singura unitate de învățământ liceal privată, acreditată de Ministerul Educației, din Pitești.
Aici învață 80 de elevi, dintre care 19 sunt cu cerințe educaționale speciale, iar alți cinci vin din ”Centrul de tip familial Găvana”.
Totodată, colegiul desfășoară cursuri la seral și la fără frecvență pentru cei care au abandonat școala.
Taxa de studii la Colegiul Ecologic este de 1.800 de lei pe an, un preț care acoperă doar pentru o lună școlarizarea în unele unități de învățământ private din Capitală. Elevii din centrele de plasament sunt scutiți de aceste costuri.
Colegiul unde cei dezavantajați și-au găsit locul
Unul dintre copiii care învață la Colegiul Ecologic este o tânără de 16 ani care în toamnă va intra în clasa a X-a. Ea este unul dintre cazurile grave din rândul elevilor cu cerințe educaționale speciale.
Fata suferă de o boală genetică rară, Sindromul Langer Giedion, care are ca simptome, în cazul ei, dezvoltarea mentală scăzută față de normalul vârstei sale și malformații la nivelul sistemului osos.
”Pentru ea, matematica sau gramatica sunt ca niște limbi străine. Înțelege mult mai greu față de colegii de vârsta ei. Mâna dreapta și piciorul drept sunt mai scurte. Așa s-a dezvoltat corpul ei. Fata mea are nevoie de un mediu plin de înțelegere și de răbdare”, explică mama copilei.
Părintele și-a dat fata la Colegiul Ecologic pentru că auzise de la apropiați că aici mai sunt copii cu CES și că aici au parte de un mediu primitor și de profesori care au răbdare.
”N-am vrut să o dau la o școală specială, pentru că este sub nivelul ei de inteligență. În același timp, mi-a fost frică să o înscriu la un liceu tehnologic, unde sunt mai mulți băieți și mediul este agresiv. Dacă nu era acest colegiu, nu știu unde o înscriam“, subliniază mama fetei.
”Mană cerească“
Un alt părinte al cărui fiu are autism spune că acest colegiu este ”o mană cerească“ pentru băiatul său.
Fiul meu comunică mai greu decât majoritatea copiilor și are dificultăți mai mari în a înțelege un text scris. Băiatul este extrem de sensibil. La cea mai mică jignire, îl blochezi complet. La colegiul acesta are parte de profesori mai înțelegători și care lucrează în plus cu el.
Părintele unui copil cu autism:
Părintele adaugă că un alt avantaj este că sunt mai puțini elevi într-o clasă față de celelalte licee. ”Sunt 15-20 de copii într-o clasă. Și atunci, profesorului îi este mai ușor să lucreze cu elevii care au nevoie de mai multă atenție”.
Colegiul Ecologic reprezintă o șansă și pentru copiii din centrele de plasament pentru a lua diploma de Bacalaureat și poate chiar să meargă la facultate – explică reprezentanții Centrului de tip familial Găvana.
Printre cei cinci elevi din centrul de plasament se află și R., un băiat de 16 ani, care anul acesta va intra în clasa a X-a. Tânărul este cel mai mare dintre cei cinci frați. Tatăl lor este decedat de mai mulți ani, iar pentru că mama n-a făcut față singură cheltuielilor, și-a dus copiii la centru în 2017.
Copiilor din centrele de plasament le este mai greu să se integreze în învățământul de masă. Ei o stimă de sine scăzută, din cauza abandonului suferit. Puțini dintre ei au ambiții mai mari în afară de a munci pe un salariu de nimic. Însă pe cei pe care îi vedem mai ambițioși încercăm să-i ajutăm
Floroaia Decebal, directorul Centrului Găvana:
”R. a luat o notă mică la Evaluarea Națională și nu a putut să intre decât la o școală profesională. Însă de când e la acest colegiu, are mai multă încredere în el. Ba chiar se gândește să meargă la Facultatea de Psihologie”, spune Liliana Spirea, consilier pe probleme de educație pentru copiii din centrul Găvana.
Școala care nu vrea să împartă spațiul, condusă de fiica fostului inspector general
De 10 ani, Colegiul Ecologic are sediul pe strada Republicii din Pitești, în aceeași clădire unde își desfășoară orele Școala Gimnazială Numărul 2. În fiecare an, colegiul a încheiat un contract de închiriere cu Școala Numărul 2, care are drept de administrare, și cu Primăria Pitești, care deține spațiul.
Anul acesta Școala Nr. 2 n-a mai dorit să semneze contractul de închiriere, pe motiv că în anul școlar 2020-2021 va avea trei clase în plus, dar și fiindcă vor avea nevoie de mai multe săli ca să respecte distanțarea socială între elevi.
Reamintim că ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că, cel mai probabil, scenariu pentru începerea noului an școlar va fi cel de tip hibrid: în care unii vor merge la școală, iar ceilalți vor învăța de acasă.
Directoarea Școlii Nr. 2 este Magdalena Crivac, fiica fostului șef al Inspectoratului Școlar din județul Argeș, Florin Gardin, care în prezent este consilier local PNL și directorul Casei Corpului Didactic din același județ.
Primarul, îngrijorat că nu va găsi spații noi
După câteva zile, răspunsul negativ de la Școala Nr. 2 a fost comunicat și Consiliului Local al Municipiului Pitești, unde părerile despre soarta Colegiului Ecologic sunt împărțite.
”S-au făcut niște investiții. Oamenii sunt foarte serioși. Nu ne-am propus să-i dăm afară sau să-i dislocăm, dar există acest pericol de care va trebui să ținem seama. Dacă ni se va solicita să găsim spații noi, nu știu unde le vom găsi”, a declarat primarul orașului Pitești, Cornel Ionică, în timpul ședinței de consiliu din 26 iunie.
Liberalul Florin Gardin a fost cel mai vehement consilier împotriva continuării utilizării celor patru săli de clasă, din incinta Școlii Nr. 2, de către Colegiul Ecologic, pe motiv că unitatea de învățământ ar avea rezultate slabe.
Știți câți au luat anul trecut BAC-ul la acest liceu? Unul. Pe timpul meu (n.r. – 2014) au luat zero. Până în 5 iau BAC-ul acolo. Este un liceu privat care a obținut aprobările, așa cum le-a obținut. Nu trebuie să fim noi… Îi ia pe ceilalți care nu iau BAC-ul la alte licee, dar care au părinții cu bani. Și după aceea nu iau BAC-ul. Adică vând iluzii.
Florin Gardin, fost șef al inspectoratului școlar Argeș, consilier PNL:
”La noi vin elevi cu note de la 2 la 8”
În schimb, directoarea Colegiului Ecologic, Cristiana Sima, spune că elevii săi n-au rezultate așa de slabe precum susține fostul inspector școlar.
”La noi vin elevi cu diverse note – de la 2 până la 8 – și pe toți îi susținem cât de bine putem. Din 2008, de când existăm, rata de promovare a fost între 10% și 50%, ceea ce pentru noi este o realizare. I-am ridicat de la nivelul la care au venit la noi. Avem inclusiv copii cu CES care au luat Bacalaureatul”, explică managerul colegiului.
Cristiana Sima adaugă că, după-amiază, clădirea este goală, cu excepția unei clase de afterschool de la școala gimnazială și a claselor ocupate de colegiul pe care îl administrează.
”Chiar și cu cele trei clase în plus pe care le va avea școala și cu distanțarea socială, tot s-ar găsi loc pentru toată lumea. Sunt 20 de săli de clasă în total, împărțite la parter, etajul 1 și etajul 2. Școala Nr. 2 ocupă 16 săli numai dimineața. Celelalte patru le ocupăm noi, dimineața și după-amiază. În schimbul doi de cursuri, sunt 15 săli libere”.
Directoarea școlii care găzduiește colegiul: ”Eu mă gândesc la binele elevilor mei”
Contactată de Libertatea, Magdalena Crivac, directoarea școlii gimnaziale, a declarat că decizia nu a fost luată doar de aceasta, ci de toți membrii consiliului de administrație ai unități de învățământ.
”Doamna Sima nu este în măsură să identifice soluții în cazul clădirii administrate de școala pe care o conduc. Eu mă gândesc la binele elevilor mei. Aceștia au crescut la număr și au nevoie de mai mult spațiu, mai ales dacă o să fie nevoie să respectăm distanțarea socială. În plus, neprelungirea contractului de închiriere nu este o decizie pe care am luat-o doar eu, cât întregul consiliu de administrație al școlii”, a declarat aceasta.
Legat de sprijinul pe care l-ar avea din partea tatălui său, Magdalena Crivac a afirmat: “Orice părinte își sprijină copilul, dar aici nu este nicio legătură. Cum poate să intervină directorul Casei Corpului Didactic pentru un director de școală? Este o întrebare retorică, desigur”.
În cursul săptămânii următoare, va avea loc o întâlnire între reprezentanții primăriei Pitești și ai celor două unități de învățământ unde se va decide soarta Colegiului Ecologic și a elevilor săi.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!