Comitetul rus de Investigații este instanţa însărcinată cu principalele anchete penale în Rusia.

„Aleksandr Ivanovici Bastrîkin a dispus Comitetului de Investigații al Rusiei să ia măsuri pentru stabilirea identităţii celor implicaţi cu scopul ca aceste persoane să fie aduse ulterior în faţa justiţiei conform legii prevăzute în acest sens”, a informat serviciul de presă al Comitetului de anchetă.

TASS notează că în cadrul acestei investigaţii, „preşedintele Comitetului de anchetă (rus) a dispus obţinerea informaţiilor necesare pe linia Ministerului de Externe rus”.

Polițiștii ieșeni au anunțat luni seară că pe plăcile mormintelor soldaţilor ruşi căzuţi în cele două războaie mondiale au fost scrise de către persoane necunoscute literele „Z”, respectiv „V” cu vopsea. Polițiștii au deschis de atunci o anchetă și dosar penal și încearcă să-i identifice pe care au marcat mormintele.

Litera Z se regăsește pe tancurile cu care armata rusă a intrat în Ucraina. Marcajul a devenit, în ultimele săptămâni, un simbol puternic de susținere a invaziei ruse în Ucraina și a apărut, în Rusia, pe panouri publicitare ori pe mașinile unor cetățeni obișnuiți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News