„Nici eu nu am experimentat asta vreodată”, a spus avocatul Sascha Flatz, pentru sursa citată. Un criminal condamnat nu avea voie să meargă la închisoare, în Viena. Clientul său, un vienez în vârstă de 30 de ani, l-a sunat recent la birou, disperat, și s-a plâns că închisoarea Simmering nu l-a lăsat să intre la poarta din față, pentru a-și începe detenția.
Cu puțin timp înainte, avusese loc un sfârșit bizar al unui proces împotriva bărbatului care era paramedic, la Tribunalul Regional din Viena. Tânărul de 30 de ani a fost acuzat că a drogat și apoi a violat o femeie cu care își dăduse întâlnire pe Tinder. El a amestecat narcoticele furate de la serviciu în băutura femeii de 37 de ani pe care o dusese la el acasă, în camera pe care o împărțea cu un amic.
„Nu este adevărat. Clientul meu a vrut să ia el însuși medicamentul, pentru a dormi mai bine”, i-a explicat apărătorul Sascha Flatz judecătorului. Dar acesta nu a acceptat această scuză și, după o scurtă audiere a suspectului, l-a declarat vinovat și l-a condamnat la doi ani și jumătate de detenție!
Dar din moment ce colegul său de apartament nu mai dorea să-l lase pe vienez în apartamentul comun în cazul unei condamnări, paramedicul i-a cerut judecătorului să înceapă imediat executarea pedeapsei cu închisoarea, mai ales că sentința devenise deja definitivă.
Avocatul, uimit de aasta, i-a îndeplinit clientului dorința neobișnuită și a scris o cerere. Dar se pare că administrația închisorii din Viena-Simmering nu a reacționat suficient de repede la cererea care fusese trimisă.
Când bărbatul din Viena s-a prezentat la poarta de intrare a închisorii a fost îndepărtat și i s-a spus că nu poate să intre. După câteva telefoane și mulțumită ajutorului avocatului, condamnatului i s-a „permis” în sfârșit să meargă la închisoare.