În 21 ianuarie, un tânăr în vârstă de 18 ani, elev la seminarul teologic din Roman, județul Neamț, a fost găsit mort într-un râu, la aproape șapte săptămâni după ce dispăruse. Conform unor surse citate de mai multe publicații locale, tânărul obișnuia să meargă la jocurile de noroc, iar înainte să dispară, ar fi pierdut bani la aparate. Băiatul își lăsase telefonul la amanet

Bogdan Roman, consilier local în orașul Roman

Roman este un oraș cu mai puțin de 50.00 de locuitori. „În Roman nici nu prea ai ce să faci. Viața de noapte este aproape inexistentă și desigur că elevii și tinerii sunt atrași de jocurile de noroc”, spune într-un interviu pentru Libertatea Bogdan Roman, consilier local din partea Partidului Împreună Pentru Moldova (IPM), un partid înființat cu doi ani în urmă. 

În 27 ianuarie, consilierul a depus un proiect în consiliul local, care vine cu câteva măsuri privind reglementarea jocurilor de noroc la nivel local. Bogdan Roman a argumentat, în referatul de aprobare, că „jocurile de noroc nu fac decât să speculeze nevoia oamenilor pentru un trai mai bun. Cei care gestionează afacerile cu păcănele exploatează slăbiciunea și vulnerabilitățile romașcanilor”.

Ce măsuri propune:

  • Școlile trebuie să deruleze semestrial o campanie de consult psihologic pentru fiecare școlar în parte, începând cu vârsta de 9 ani.
  • Reclamele din exteriorul sălilor de jocuri de noroc ce depășesc 6 mp să fie suprataxate cu 300%.
  • Poliția locală trebuie să realizeze controale inopinate săptămânale în sălile de jocuri, ca să se asigure că minorii nu joacă acolo. Instituția trebuie să prezinte rapoarte la fiecare trei luni în consiliul local.
  • Primăria va avea obligația de a instala senzori de zgomot la o distanță de cel mult 10 metri de fiecare sală de jocuri.

Mai multe propuneri legislative privind reglementarea jocurilor de noroc

Au existat în ultima vreme mai multe propuneri legislative la nivel național pentru reglementarea jocurilor de noroc. 

Una dintre acestea, care a fost inițiată de doi deputați USR, a primit recent aviz negativ din partea Guvernului. Aceștia propuneau ca sălile de pariuri și de jocuri să fie interzise în preajma școlilor și a bisericilor. 

În România, în prezent există 12.051 de săli de pariuri sportive, arată date de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), solicitate de Libertatea. Acestea sunt administrate de 23 de companii de pariuri sportive și jocuri de noroc. 

Prin comparație, în 2019, existau 11.323 de săli de pariuri, conform ONJN. 728 de săli de pariuri s-au deschis de atunci, o creștere de 6,4%.

„Locatarii s-au plâns că e zgomot de la aparate și de la clienți”

– Libertatea: De unde v-a venit ideea pentru acest proiect?
– Bogdan Roman: De la neplăcerile unor locatari de la niște blocuri din Roman, deranjați noaptea de consumatorii de jocuri de noroc. În urma constatărilor, s-a făcut un amendament de către consilierii USR, total inoportun și ilegal. În urma unei minime documentări, am ajuns la concluzia că doar ce am propus eu se poate realiza.

– Ce au propus consilierii USR?
– Au propus modificarea autorizațiilor de funcționare, cu program permis doar până la 22.00, de către Primăria Roman. Or, nu primăria eliberează autorizații, ci Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

– De ce s-au plâns locatarii?
– S-au plâns pentru că e zgomot de la aparate și de la clienți, și pentru că în preajma sălilor sunt noaptea mașini, motoare, poliție, gălăgie, mizerie. Problemele nu sunt doar nocturne, avem urmări și pe timpul zilei. În zona sălilor de jocuri se creează și starea de nesiguranță. 

– Sunt săli multe în Roman?
– Din punctul meu de vedere sunt enorm de multe. Probabil că este o afacere înfloritoare. Și probabil că pe fondul unor nemulțumiri și insatisfacții financiare oamenii devin din ce în ce mai vulnerabili și apelează la astfel de soluții pentru a-și rezolva problemele. Dar se știe că din sălile de jocuri nu se poate câștiga, însă e nevoie să treacă mulți prin experiența asta, ca să-și dea seama că se ajunge la adevărate tragedii.

– Știți vreo cifră, cam câte săli sunt?
– Nu știu o cifră exact, dar doar pe bulevardul principal sunt peste șapte, dacă nu opt săli de jocuri. Și vorbim de un oraș cu mai puțin de 50.000 de persoane.

„Sunt mulți lobby-iști care reprezintă interesele celor cu bani”

– Ați cunoscut persoane dependente?
– Din fericire, nu am printre cunoscuți, dar la nivel local sunt numeroase astfel de destine. Există ceva zvonuri de o persoană dată dispărută. Corpul său a fost găsit după o lună, iar povestea sa mulți oameni o leagă de această industrie. Este vorba de un elev la un seminar de preoți din Roman. Știu că a fost o inițiativă legislativă propusă de un deputat și un senator USR, cu ceva spijin PNL, care a picat de curând. Mă cam bazam pe acea inițiativă. Dar răspunsul e dezamăgitor. E absolut firesc pentru că probabil sunt mulți lobby-iști care reprezintă interesele celor cu bani. 

Aici e vorba de două tabere. E tabăra celor care câștigă foarte bine prin chestiunea asta și care își permit să stimuleze și să își promoveze misiunea acolo unde e nevoie. Și cealaltă tabără, oarecum dispersată, și fără putere financiară, fără mijloc de a se uni, ușor de impresionat și de rezolvat, populația nemulțumită de acest flagel. 

– Cum a fost primită propunerea dv.?
– Încă nu a fost supusă dezbaterii consiliului. Este o propunere recentă și experiența din consiliu arată că trebuie să mai treacă vreo jumătate de an să ajungă. Așa cum la nivel național există asocieri între aceste companii care câștigă foarte bine, și care stimulează, de ce să nu spunem, și presa, pentru că în felul ăsta se ajunge la opinia publică, la fel și pe plan local. Sunt mai mulți oameni de afaceri ale căror interese sunt reprezentate la nivel politic. 

„Tinerii sunt cei mai predispuși la astfel de miraje”

– Credeți că la nivel local sunt mai multe șanse să se rezolve ceva?
– Sub nicio formă. La nivel local legislația nici nu permite mare lucru. Din ce am propus, singura soluție ar fi de educație. Fiind o comunitate mică, fără putere din punct de vedere legislativ, are totuși un avantaj, că informația ajunge mai ușor la contribuabili. 

Dacă ar fi o campanie să educăm elevii și tinerii, pentru că ei sunt cei mai predispuși la astfel de miraje, probabil că sălile de jocuri ar avea de suferit și s-ar restrânge. E firesc. În orice business, oferta vine ca urmare a cererii.

– Știți dacă minorii sunt primiți în săli de jocuri?
– Poliția locală ar trebui să verifice asta, și din câte știu, activitatea lor se rezumă la gestiunea locurilor de parcare pe timp de zi. Pe timp de noapte mulți nici nu se hazardează să controleze astfel de săli de jocuri. Iar poliția națională are un singur echipaj pe timp de noapte. Cu organe de forță subdimensionate, nu cred că putem avea pretenția ca minorii sunt excluși de pe lista de clienți. 

Cred că minorii chiar merg. Mai e o problemă. În Roman nici nu prea ai ce să faci. Viața de noapte este aproape inexistentă și desigur că sunt atrași.

– Credeți că proiectul propus de dumneavoastra va fi votat în Consiliu?
– Nu cred că vor avea încotro pentru că presimt că situația va escalada în următoarele luni. Toata inflația și toate probleme economice se traduc în probleme la nivel de individ. Cu cât problemele vor fi mai ample, cu atât vulnerabilitatea va crește și sunt convins că vor fi din ce în ce mai multe cazuri sociale de pe urma acestui flagel. Cred că la momentul în care mă aștept că vom împinge proiectul, adică peste câteva luni, susținerea publică va fi mult mai mare. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News