Incendiul a fost semnalat în jurul orei 19.00, iar când pompierii au ajuns la fața locului au constatat că acesta se manifesta cu flacără și degajări mari de fum, la secția ATI, în cele două saloane aflate la etajul 2 al spitalului. 10 persoane care erau internate în secția de Terapie Intensivă au murit.
Spitalul Județean Neamț este un spital care asigură tratament pacienților infectați cu COVID, iar în cele două saloane se aflau bolnavi COVID. Pentru că morga unității medicale depășise capacitatea maximă înainte de izbucnirea incendiului, personalul a solicitat un container pentru cei zece morți din urma tragediei, potrivit Digi24.
Potrivit ultimei informări făcute publice de Spitalul Județean Neamț, în urma tragediei zece pacienți care se aflau în stare critică și primeau îngrijiri în secția ATI și-au pierdut viața.
Este vorba de șapte bărbați și trei femei cu vârste cuprinse între 67 și 86 de ani. Ceilalți șase pacienți, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferați sâmbătă noapte către spitalul modular din Lețcani.
Medicul care a intervenit pentru a salva pacienții internați în secția afectată de incendiu și care a suferit răni urmează să fie transferat în această dimineață în Belgia, după ce aseară a primit îngrijiri la Spitalul Floreasca din București.