UPDATE ora 16:45: Pe perioada codului galben, ISU BIF a gestionat 27 de intervenții dintre care 21 în București și 6 în Ilfov  pentru îndepărtarea a 24 de copaci și a 3 elemente de construcție desprinse de vânt. În total au fost avariate 20 de autoturisme.

„La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 12.17, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că pe DNCB km 10 + 280 s-a produs un eveniment rutier, soldat cu rănirea a 3 persoane,  respectiv un copac a căzut pe două autoturisme aflate în mers”, au transmis reprezentanții IPJ Ilfov.

În urma incidentului, trei persoane, printre care și un copil, au fost rănite. Este vorba de o familie, iar potrivit ISU, copilul și tatăl acestuia au fost transportați la Spitalul Grigore Alexandrescu, fiind conștienți. Mama copilului a fost transportată la Spitalul Pantelimon.

Polițiștii rutieri din Voluntari au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un alt caz a fost înregistrat în strada Fabricii, unde un copac a căzut și a surprins un pieton, o femeie de 22 de ani. Aceasta a fost transportată la Spitalul Universitar în stare de conștiență, cu suspiciune de fractură membru inferior. Au fost avariate 3 autoturisme și o țeavă de gaze.

Pompierii au intervenit și pe strada Emil Racoviță din Capitală, unde un copac a căzut peste o mașină parcată în zonă, din fericire nu au fost raportate victime.

Copac căzut pe strada Emil Racoviță: Foto Facebook Info Trafic Rutier București-Ilfov

Urmărește-ne pe Google News