UPDATE, ora 18.50: În urma incidentului, a fost întocmit un dosar penal, a transmis IPJ Olt, într-un comunicat de presă.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în timp ce se afla în parcul din zona Esplanadei, din municipiul Slatina, ar fi suferit leziuni după ce un arbore ar fi căzut peste acesta. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Olt.


„Incredibil! Parcul Esplanadei, Slatina. Un copac tocmai s-au prăbușit peste un om care stătea pe bancă. Omul se resimte puternic ca urmare a impactului.

Am oprit inițial să filmez arborele care tocmai căzuse fără să văd, din stradă, că un om stătea îngenuncheat și lovit, în fața băncii”, a povestit într-o filmare postată pe Facebook Octavian Berceanu.

Acesta a spus că una dintre cauze este probabil și neglijența de care au dat dovadă cei care au executat măsuri de curățare și întreținere a parcului.

„Rădăcinile teiului sunt puternic putrezite. De multe ori lucrările de amenajare a aleilor și a infrastructurii electrice înseamnă, prin neglijența Doreilor, și tăierea rădăcinilor arborilor. Udarea excesivă poate fi la fel de distructivă pentru arbori”, a mai precizat fostul șef al Gărzii de Mediu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News