Minorul a mai declarat faptul că ar fi fost transportat pe raza comunei Runcu, unde tinerii ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa, lovindu-l cu un obiect contondent, provocându-i mai multe leziuni, a informat pandurul.ro.
Agresorii, câte 30 de zile după gratii
„Persoana vătămată a fost examinată de medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, acesta constatând că minorul necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor amenințare, lovire sau alte violențe, lipsire de libertate și violare de domiciliu şi, totodată, i-au reţinut pe cei doi tineri pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, urmând ca aceştia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale”, a anunțat IPJ Gorj.
La data de 03 martie a.c., cei doi tineri din Târgu Jiu au fost instanței de judecată, faţă de aceștia fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile. Cei doi suspecți sunt Cristian Mihail Cîrstenoiu și Ioan Gabriel Cîndea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro