Medicul Cristian Neamţiu, şeful Secţiei de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, a declarat că băiatul operat a avut o fractură de antebraţ, iar când a ajuns la Spitalul din Braşov i s-a făcut testul pentru coronavirus, care a ieşit pozitiv atât în cazul copilului, cât şi în cazul tatălui, scrie Mediafax.

Pentru că intervenţia nu era una urgentă, s-a luat decizia transferului de la Braşov la Sibiu, unde este singurul spital de pediatrie COVID din ţară. 

„Ne-am făcut meseria doar. Întâmplător, pacientul nostru era COVID pozitiv. E un copil de 5 ani, transferat de la Spitalul de Copii din Braşov cu fractură de antebraţ, care a necesitat intervenţie chirurgicală. Intervenţia este una de rutină, pe care o facem în mod obişnuit în spitalul nostru, dar partea ieşită din rutină este cea cu echipatul şi dezechipatul, ca să ne ferim de coronavirus. A trebuit să luăm combinezoane şi ne să luăm toate măsurile de protecţie împotriva coronavirusului. A durat mai mult intervenţia, cu tot cu echipat şi dezechipat, cam trei ore. Copilul este bine, a rămas în supraveghere port-operatorie în zona de COVID a spitalului şi va pleca la Braşov de îndată ce testele pentru COVID se vor negativa. Din punct de vedere ortopedic este bine, doar că nu va putea pleca decât când se negativează testele”, a spus doctorul Neamţiu. 

Întrebat dacă i-a fost teamă de o astfel de intervenţie, medicul a declarat că s-a oferit voluntar. 

„Nu, nu mi-a fost teamă, nici mie, nici colegilor mei. Eu m-am oferit voluntar să fac parte din echipă, în aşa fel încât medicii mai în vârstă să fie protejaţi”, a mai spus dr. Cristian Neamţiu. 

Daniel Constantin, medic specialist ortoped, a spus, la rândul său, că intervenţia a fost una riscantă, dat fiind faptul că era vorba de copil confirmat COVID, dar patologia a fost una pe care o cataloghează drept obişnuită. 

„Este normal să ai un anumit stres. Nu teamă, dar stres a fost. Condiţiile de COVID cresc atât riscurile chirurgicale, cât şi riscurile de contaminare a personalului. Folosirea echipamentelor, a circuitelor, înseamnă un efort suplimentar. Ne bucurăm că acum copilul este bine din punct de vedere chirurgical”, a spus medicul ortoped. 

Acesta este primul caz cu COVID pozitiv pentru care a fost nevoie de intervenţie chirurgicală, la Sibiu.

Băiatul a fost transferat de la Braşov marţi, iar miercuri s-a făcut intervenţia chirurgicală. Micuţul şi-a rupt mâna, iar când s-a dus la spital a fost testat pozitiv pentru COVID. Nici el, nici tatăl, care, de asemenea este infectat, nu au avut simptome. 

Nu este prima reuşită a Spitalului de Pediatrie, singurul pentru copii cu COVID din ţară. În timpul epidemiei, la Sibiu a fost vindecat şi cel mai mic pacient COVID, un bebeluş de 17 zile, din judeţul Alba.

 
 

Urmărește-ne pe Google News