UPDATE 18:50 Învățătoarea copilului și un alt elev au oferit mărturii cutremurătoare despre jocul care i-a adus moartea băiețelului de 11 ani.

„Se juca Balena Albastră. Îi spunea în joc să se arunce de pe bloc, de pe casă. Mi-a spus şi mie să mă joc, dar nu am vrut. Mi-a spus tot ce face, că-l trezeşte o persoană dimineaţa, la ora 4.00, care-l punea să facă tot felul de lucruri. Mi-a mai zis, în dimineaţa zilei în care a murit, că i-a spus la telefon să spargă telefonul şi să se omoare“, a spus, conform reporterpenet.ro, Claudiu, elev în clasa a III-a.

Copilul ceruse învoire în dimineaţa zilei în care s-a spânzurat, spunând că-l doare burta, dar învăţătoarea i-a refuzat cererea.

„Nu îl durea nimic. I-am spus: «Alexandru, nu se poate! Trebuia să mă sune mama ta sau să-mi dea un bilet scris. Rămâi la ore şi când o să vină mama să te ia, atunci pleci». Şi a rămas în bancă, a stat la prima oră, la a doua şi apoi, când am ieşit afară, el nu a mai fost“, a declarat Cristina Elena Dinu, învăţătoarea copilului care se afla în clasa a IV-a.

UPDATE 12:13: Alexandru, elevul de clasa a IV-a din localitatea Cazaci, care s-a spânzurat în podul casei, obișnuia să acceseze Internetul și povestea adesea despre un joc, scrie incomod-media.ro. Apropiații spun că băiatul reușise să îndeplinească toate cele 50 de sarcini și și-a curmat viața pentru a câștiga jocul. De la început, participanții sunt avertizați că este un drum fără întoarcere. Mai mult, toți sunt amenințați că familiile vor avea de suferit, dacă vreunul dintre ei renunță să la joc.

Alexandru, elevul care s-a spânzurat după ce ar fi jucat „Balena Albastră”
sursă foto: incomod-media.ro

Potrivit anchetatorilor, Alexandru a plecat, luni, de la școală, în jurul orei 11. Încercase să se învoiască, pe motiv că îl doare burta. Telefonul pe care s-ar fi jucat „Balena Albastră” l-ar fi primit cadou de la un cetățean, după ce și-a dorit multă vreme să aibă și el un smartphone. Părinții săi însă nu și-au permis să-i cumpere un astfel de dispozitiv. Trupul fără viață al băiatului a fost transportat la morga Spitalului Județean din Târgoviște în vederea efectuării necropsiei.


UPDATE 11.55:  Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a arătat, marți, îngrijorată „extraordinar de tare” de jocul „Balena albastră”, precizând, însă, că nu a stabilit o legătură între acesta și cazurile cu care autoritățile s-au confruntat. „Pe mine în mod sigur — și sunt convinsă că nu numai pe mine — mă îngrijorează extraordinar de tare acest fenomen. Nu am stabilit o legătură între acest joc și cazurile cu care ne-am confruntat. Recomandarea mea foarte fermă e ca împreună, părinți și educatori, pentru că vorbim și de mediul educațional, să se concentreze și să supravegheze foarte atent comportamentul elevilor și copiilor noștri pentru că, iată, e un fenomen care deja ne îngrijorează„, a declarat Carmen Dan, la Palatul Parlamentului.

UPDATE 9.30:  Poliția a ridicat telefoanele și calculatorul copilului pentru a efectua o expertiză. „Din verificări s-a stabilit că elevul care s-a sinucis le spunea colegilor că juca un anumit joc. Nu avem certitudinea că jocul a fost cauza care a dus la deces. Au fost ridicate cele două telefoane și calculatorul pe care copilul le folosea și urmează să se efectueze expertizele necesare. Părinții au declarat că nu știau că băiatul juca jocul respectiv„, a declarat marți, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, Alexandra Niculaie.

Băiatul a fost găsit chiar de sora sa, cu doi ani mai mare, care a avut in fața ochilor o imagine șocantă, potrivit anchetatorilor, citați de reporterpenet.ro. Victima avea un ştreang improvizat din rafie şi chiar sora sa a fost cea i-a ștreangul cu un cuţit, anunţând, ulterior, rudele şi poliţia.

„Am auzit şi noi că s-a spânzurat. Copil la 11 ani să se spânzure. Era ca toţi copiii. Toţi mai fac şi năzbâtii, dar le uită. Nu l-am văzut mai abătut în ultimele zile. Se juca cu copiii pe stradă”,a spus o vecină a copilului.

Rudele sunt și mai îngrozite şi spun că băiatul se juca în ultima perioadă jocul „Balena Albastră”.

„Am înţeles că e un joc pe internet: Balena Albastră. Copiii de la şcoală am înţeles că ştiau că se juca jocul acesta. Nu ştiu de cât timp. Era un băiat foarte cuminte, învăţa bine, asculta părinţii”, a declarat o rudă a celui mic.

Citește și: O elevă din Timișoara și-a șantajat părinții cu „Balena Albastră”. Până unde a ajuns isteria jocului

„Nu ştiu ce l-a determinat să facă gestul ăsta. Am auzit şi eu de Balena Albastră. Te atrag nenorociţii ăştia cu tot felul de tâmpenii”, a spus și Constantin Bălu, unchiul său.

Informația conform căreia băiatul care s-a spânzurat juca Balena Albastră este confirmată și de copiii din sat, unii dintre ei spunând chiar că cel mic a încercat să îi racoleze.

Conform sursei citate, jocul i-ar fi spus în ultima fază să spargă telefonul şi apoi să îşi ia viaţa. De altfel, în faţa casei a fost găsit un telefon spart.

Sursa foto: reporterpenet.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News