Băiatul a fost găsit în stop-cardio respirator în urma accidentului în care s-a răsturnat cu autoturismul ce aparține fratelui său care muncește în Anglia. Din primele cercetări, s-a stabilit că șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod.
La volan se afla un alt frate al victimei, în vârstă de 19 ani, care a intrat cu vehiculul într-un cap de pod, iar apoi s-a răsturnat.
În urma impactului violent, mașina s-a răsturnat și apoi s-a oprit într-un stâlp. Echipajul medical chemat la locul accidentului a efectuat manevrele de resuscitare timp de aproximativ o oră, însă fără succes, fiind declarat decesul.
„În acest caz, se efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a petrecut accidentul. Deocamdată, vă putem spune că minorul era singur la locul evenimentului rutier atunci când acesta a fost găsit în stare de inconștiență”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Polițiștii au crezut inițial că micuțul s-a aflat la volan, dar s-a aflat abia după aceea că la volan a fost alt frate.
În funcție de rezultatul anchetei, polițiștii vor stabili dacă va fi trasă penal la răspundere vreo persoană pentru încredințarea autoturismului spre a fi condus.