UPDATE ora 17:52: Copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul, au transmis reprezentanții ISU Dolj.
***
Alarma a fost dată azi în jurul orei 14.00. Copilul a mers la scăldat cu mai mulți prieteni, iar la un moment dat, a dispărut de lângă aceștia. Unul dintre ei a sunat imediat la 112.
„Pompierii militari intervin cu două bărci pneumatice, un echipaj SMURD. La fața locului a fost trimis și elicopterul SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Dolj.
Intervenția pompierilor a durat mai bine de trei ore, iar copilul a fost găsit inconștient la câțiva kilometri depărtare de locul în care a intrat în apă. Echipajul SMURD l-a preluat și a început să-i acorde imediat primul ajutor.