Accidentul a avut loc pe DN59, la ora 08:56, în condiții de trafic redus. În imaginile publicate de sursa citată, se vede cum copilul coboară de pe bicicletă la marginea șoselei cu două benzi, se asigură și începe să traverseze în fugă pe lângă bicicletă.

Ajunge la mijlocul șoselei și în timp ce pe prima bandă o mașină frânează, pe banda a doua în imagini apare o dubă cu viteză foarte mare care-l lovește în plin. Șoferul frânează violent și oprește mașina după 10-15 metri, copilul fiind practic târât pe această distanță.

„Un bărbat, în vârstă de 64 ani, a condus o autoutilitară pe DN 59, dinspre Timișoara, spre Jebel, iar la un moment dat a surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 12 ani, care era angajat în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni, semnalizată în mod corespunzător. În urma evenimentului, a rezultat o victimă, respectiv minorul, în vârstă de 12 ani. Pietonul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, respectiv drugtest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News