Carlos Antonio Santamaria Diaz are 12 ani, este născut în oraşul Cuernavaca, la 90 de kilometri sud de Ciudad de México și este avid după învățătură. Vorbind cu rep0rezentanții UNAM, el a spus că ”Vreau doar să studiez; dacă îmi închid porţile, o să intru pe fereastră”.
Chiar dacă abia anul acesta a fost admis la studii, Carlos Antonio colaborează cu universitatea din Capitală încă din 2015, lucrând la elaborarea unor studii în domeniul chimiei analitice, biochimiei şi biologiei moleculare.
Examenul de admitere a fost dificil pentru că ”nu mă descurc încă foarte bine cu integralele” la matematică, a spus băiatul, care este interesat de domeniul reconstrucţiei celulare ca modalitate de a vindeca bolile.
Universitatea l-a descris pe Santamaria, care a trecut foarte repede prin toate etapele școlare, ca un ”student cu capacităţi cognitive superioare, jucăuş, timid”.
Carlos Antonio ”a sfidat timpul şi regulile administrative”, se mai spune în comunicatul transmis de instituţia de învăţământ superior din Ciudad de Mexico.
Un alt copil din Belgia a absolvit anul acesta liceul la 8 ani și va merge la universitate din toamnă. Laurent Simons al cărui tată este belgian și mama olandeză, are un IQ de 145 și a absolvit șase ani de studii în doar un an și jumătate.