Omar Faroug a fost condamnat într-o instanță șaria din statul Kano din nord-vestul Nigeriei, după ce a fost acuzat de folosirea unor cuvinte vulgare la adresa profetului Mahomed într-o ceartă cu un prieten.
Băiatul a fost judecat de aceeași curte care recent l-a condamnat la moarte pe pe Yahaya Sharif-Aminu, un cântăreț în vârstă de 22 de ani, pentru blasfemie la adresa profetului Mahomed.
Kola Alapinni, avocatului băiatului, a declarat pentru CNN că a făcut apel la decizie, după ce a aflat despre caz din întâmplare, în timp ce îl reprezenta pe cântărețul condamnat la moarte.
“Am aflat că au fost condamnați în aceeași zi, de același judecător, în aceeași instanță, pentru blasfemie și am realizat că nimeni nu vorbește despre Omar, așa că a trebuit să ne mișcăm rapid, să facem apel în cazul său”, a povestit avocatul.
“Blasfemia nu este recunoscută de legea nigeriană. Este contradictorie constituției Nigeriei”, a adăugat Kola Alapinni.
Avocatul a declarat că mama băiatului a fost nevoită să fugă într-o localitate învecinată, după ce mulțimi de oameni au năvălit în locuința familiei, după arestarea băiatului.
“Toată lumea de aici este speriată și trăiește cu teama unor represalii”, a precizat Alapinni.
UNICEF a emis un comunicat, miercuri, exprimându-și “îngrijorarea profundă” cu privire la sentință, afirmând despre aceasta că este greșită și “încalcă toate principiile de bază legate de drepturile copilului și justiția juvenilă pe care Nigeria – și prin urmare și statul Kano – le-a semnat”.
Statul Kano, la fel ca restul statelor predominant musulmane din Nigeria, practică legea șaria în paralel cu legea seculară.
FOTO: EPA